Politică

Claudiu Târziu (AUR): „Fac un nou apel la autoritățile statului: refuzați un joc politic primejdios pentru țară!”

Să facem puțină lumină între prostiile debitate de unii la televizor:

1. CCR a validat primul tur de scrutin pentru alegerile prezidențiale DUPĂ ce a primit informarea necesară de la CSAT pe baza documentelor ”desecretizate” ieri. Deci nu se poate pronunța iarăși pe speță, la cererea unor contestatari interesați, ca și cum abia acum e în cunoștință de cauză.

2. Premierul Marcel Ciolacu este membru al CSAT și a participat la ședința CSAT, în care serviciile secrete au prezentat toate documentele ”desecretizate” ieri. Ciolacu NU a aflat ieri ce conțineau documentele și NU poate pretinde că pe baza aceste iluminări își clădește opinia de vot pentru progresiștii regresiști. Dacă a tăcut după ședința de CSAT, se cuvine să tacă și acum. Altfel nu e decât un mincinos și un manipulator, care vrea să influențeze votul de duminică.

3. Documentele ”desecretizate” ieri sunt niște compuneri școlărești penibile, pline de presupuneri și speculații fără nici o bază factuală, de tipul ”s-ar putea să…”, ”se pare că…”, ”ar fi fost…”, ”nu s-a dovedit că, dar…”. Autorii nici nu par ofițeri ai serviciilor de informații și probabil că le-au scris pe genunchi înainte de ședință, ca să servească un scop politic murdar. Ele NU dovedesc nimic din ceea ce afirmă.

4. Fluctuațiile dobânzilor bancare și a valorilor de pe piața de capital nu au legătură cu un candidat la președinție sau altul, ci probabil cu încercarea unor structuri ale statului român, manevrate politic, de a opri alegerea liberă și corectă a președintelui țării. Ele au apărut imediat după declanșarea acestei operațiuni, care a vizat întâi anularea primului tur al alegerilor prezidențiale și acum urmăresc interzicerea candidaturii unuia dintre cei calificați în finală. Cei care trag sforile sunt gata să facă orice pentru realizarea acestui scop: inclusiv să ducă valoarea cursului de schimb al euro până la cer sau să dispună arestări în dosare penale fabricate.

5. Nici un membru sau simpatizant AUR nu va participa la vreo manifestație publică de susținere sau de contestare a vreunuia dintre candidații în alegerile prezidențiale de duminică. În acest sens, ordinele conducerii AUR sunt clare, iar liderii partidului au dat îndemnuri repetate pe toate canalele de comunicare pentru ca toți suveraniștii să stea departe de astfel de demonstrații de stradă.

În final, fac un nou apel la autoritățile statului: refuzați un joc politic primejdios pentru țară! Îndepliniți-vă atribuțiile cu responsabilitate și obiectivitate! Nu vă faceți vinovate de întoarcerea României la începutul anilor 1990!

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button