Politică

Elena Lasconi e disperată. Vrea guvern de uniune națională dar refuză dezbaterea cu Călin Georgescu la TVR

Elena Lasconi e disperată. Vrea guvern de uniune națională dar refuză dezbaterea națională cu Călin Georgescu. Elena Lasconi, candidata formațiunii neomarxiste USR în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, a recunoscut miercuri seară, într-o emisiune la Antena 1 că ia în calcul varianta unui guvern de uniune națională.

„Aș vrea să atrag atenția românilor că suntem într-un foarte mare pericol acum, cu aceste alegeri parlamentare, cu influența Rusiei în alegerile din România, noi trebuie să păstrăm drumul proeuropean și euroatlantic, pentru că l-am câștigat din greu și pentru asta au murit 1.116 oameni la Revoluție, să nu uităm asta. Trebuie să discutăm, bineînțeles, și vom vedea care este rezultatul”, a spus Elena lasconi.

Întrebată despre varianta unui guvern de uniune națională după alegerile parlamentare, Elena Lasconi a răspuns: „Este foarte posibil, dacă ne unim forțele și vrem să păstrăm această țară pe această direcție: Vest, cred că – nu știu câți își mai amintesc – că au fost oameni care au murit pentru că au încercat să treacă Dunărea înot ca să ajung în altă țară, nu știu câți oameni își mai amintesc vremurile acelea”.

„Eu îmi doresc prosperitate pentru toți românii, îmi doresc pace în regiune și să le asigur românilor securitate. Pentru asta e nevoie e nevoie de un guvern – ideal pentru mine – de centru-dreapta, dar dacă românii vor decide altceva s-ar putea să fie un guvern” de uniune națională, a adăugat ea.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button