Discursul președintelui AUR, George Simion, la Reghin, județul Mureș: Am fost singuri împotriva tuturor și iată-ne astăzi, aici, în picioare, vii și pregătiți de o nouă luptă!
Bine v-am găsit, Reghin! Bine v-am găsit, patrioți români! Am fost singuri împotriva tuturor și iată-ne astăzi, aici, în picioare, vii și pregătiți de o nouă luptă! E o deosebită plăcere să fiu în fața voastră. Am avut momente de răscruce. Momente în care nu știam cum să ajungem la victorie. Am avut momente când credeam că sistemul ăsta, PSD-PNL-UMDR, este invincibil și nu reușim să îl destructurăm. Ne-am bătut mult capul, ne-am consumat, de multe ori nu am putut spune public tot ce am făcut. Astăzi vin, într-o zi de luni, după o grea bătălie electorală, în fața voastră, să vă spun că avem șansa să avem un guvern suveranist și un președinte suveranist! Sunt tare bucuros pentru asta.
România s-a trezit! Poporul își ia destinul în mâini. Suntem a doua zi după trezirea în conștiință a poporului român! Pentru prima oară după 35 de ani, PSD și PNL au fost învinse de voința poporului român și au fost aruncate în groapa istoriei politice. Românii au spus răspicat: fără PSD și PNL! Asta se datorează multora dintre voi, de aici din sală, care de patru ani sunteți parte activă în proiectul numit Alianța pentru Unirea Românilor, care v-ați jertfit din timpul vostru, din banii voștri, pentru a realiza o mișcare de redeșteptare națională. Astăzi, în acest nou capitol din viața voastră, sunt aici la Reghin, pentru a mă închina în fața voastră!
Dragii mei, am parcurs sute de mii de kilometri prin țara noastră în ultimii patru ani. Am văzut sărăcia, am văzut suferința, dar am văzut și speranța. Și pentru acea speranță voi lupta până la capăt, până îmi cedează genunchii. Am fost de la început, aici cu Răzvan, când am pornit filiala din Mureș.
Erau câteva localități: Reghin, Grebenişul, Cristeștiul. Am fost în majoritatea localităților din județ. Am fost la Bogata, la Râciu, Ideciu, la Sighișoara, la Iernut, pe Valea Gurghiului, la Tăureni, am fost peste tot și o să fiu peste tot, pentru că eu vin din mijlocul vostru. V-am simțit aproape, zi de zi, minut cu minut, și vă mulțumesc pentru asta.
Nu e bine să te bucuri de răul altuia, dar e o vorbă: când sapi groapa altuia cazi singur în ea. Dacă domnul Dinescu ne acuza, el a făcut o promisiune în timpul campaniei, că dacă nu o să câștige se mută peste Dunăre, în Bulgaria. O să cultive castraveți. Tot domnul Dinescu a zis că Moș Teacă, Generalul Izmană, se duce la cultivat de roșii. Vacanță plăcută! Drum bun și lui și lui Marcel Ciolacu. Nu mai vrem covrigari în funcții publice!
Cred că acum s-a lămurit toată lumea că nu am făcut niciun blat cu PSD-ul. Nu au știut de ce să ne mai acuze în această campanie. Au zis că suntem ursari, că sunt homosexual, că am blat cu PSD. Mi-au jignit soția, familia. M-au atacat, m-au făcut spion rus. Asta e cel mai dureros pentru mine, pentru că toată viața mea am luptat doar pentru țara mea și doar pentru poporul român și așa o să fac până la capătul vieții.
Vă mulțumesc că nicăieri imnul național nu se aude atât de bine ca la Mureș, cântat de domnul Istrate.
Lupta asta nu e a mea, este lupta noastră. Este despre fiecare dintre voi. Este despre antreprenorii care se luptă să creeze locuri de muncă, chiar și atunci când statul le pune piedici. Este despre tinerii care, deși dezamăgiți, încă mai speră la un viitor mai bun aici, acasă. Tineri care au mers la vot și au pus ștampila pe un candidat suveranist. Un candidat pe care o să vă rog pe toți din structurile noastre interne să îl promovați, să îl reprezentați și să îi apărați voturile pe 8 decembrie, pentru că suntem singuri împotriva tuturor.
Am declanșat toate forțele iadului. Băsescu a reapărut, parcă e Gollum din Stăpânul Inelelor. Cu fața aia a lui. Nu îi convine nici de George, nici de Georgescu, nici de poporul român, pe care ei l-au îngenuncheat.
Lupta asta este despre părinții și bunicii care vor să lase moștenire copiilor lor o țară mai bună decât cea pe care au moștenit-o ei.
Dragii mei, acum este momentul nostru. Vreau ca la viitoarele alegeri, poate la fel de importante, dacă nu mai importante decât alegerile prezidențiale, să trimitem oameni de nădejde în Parlament. Suntem suficient de organizați, deja suntem bătătoriți, experimentați. Am dus lupte întregi și știm cum să facem asta. Vreau ca județul Mureș să aibă reprezentanți de seamă. Vreau să îl am în Parlamentul României pe Răzvan Biro, coordonatorul AUR Mureș. Vreau oameni valoroși, care iubesc țara, care merită să fie în Parlament și să facă legi bune pentru români. Oameni precum Cristian Vântu. Și-au bătut joc și de Ziua Națională. Nu au știut cum să le mai facă. Pe 9 iunie au comasat alegerile, doar să rămână ei la putere. Uite că cine ridică sabia, de sabie moare!
Duminică avem șansa reală de a schimba direcția acestei țări. Și mă bucur că după aceea, pe 8 decembrie, e prima oară când un candidat suveranist și patriot are șansa reală de a câștiga pentru poporul român, pentru România adevărată. Duminică seara, poporul român a vorbit. Românii au strigat „pace”. Pace în regiune, în Europa, pace pe glob și pace în Ucraina. Pace între români și maghiari. Pace în familiile noastre. Avem nevoie de pace, de dreptate, demnitate și libertate! Noi candidăm pentru România, nu pentru Ucraina, nu pentru alte țări. Noi nu vom asculta ordine de la ambasade străine. Trebuie să ne preocupăm în primul rând de poporul nostru, care astăzi suferă și suferă extrem de mult.
Românii vor o țară condusă de români, de oameni, nu de combinatori politici. 35 de ani de nepăsare au ajuns la final. Și clipa biruinței va veni în foarte scurt timp. Mai avem două bătălii importante și câștigăm războiul. Faptul că vă am pe voi alături, din ce în ce mai mulți de fiecare dată, arată că eforturile noastre, sacrificiul vostru nu este inutil. Reușim să construim cărămidă cu cărămidă. Foarte greu, dar e singura cale prin care deșteptăm România și prin care reconstruim țara. Cărămidă cu cărămidă, pe o temelie bine pusă, așa cum am pus la casele construite de la zero la Pechea.
După decenii de trădări, în care cei aflați la putere au vândut țara, au distrus economia și au alungat milioane de români peste hotare, poporul român s-a ridicat și a vorbit: Murim mai bine în luptă, cu glorie deplină, decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ! Strigătul lor este clar: România este pentru români, nu pentru politruci! Nu mai vrem să fim o colonie, ci o țară puternică, liberă și suverană.
Poporul român a realizat, după mult timp de asuprire, că poate să își ia drepturile înapoi, viața înapoi, familiile înapoi.
Familiile au fost despărțite, copiii noștri au fost forțați să plece în străinătate, iar tradițiile și valorile noastre au fost marginalizate. Este timpul să ne întoarcem la rădăcini, să reconstruim România pentru noi și pentru generațiile viitoare. Avem o datorie de reface România! 2024 este anul în care, pentru prima dată, poporul român va câștiga.
Aceasta nu este doar o simplă luptă electorală. Este o mișcare socială, pe care nu o înțeleg ideologii, sociologii, cei care nu și-au făcut datoria. Au răspândit exit-polluri mincinoase și sondaje mincinoase pe milioane de euro. Nu înțeleg televiziunile miluite și presa mânjită cum pe Facebook, pe Tik Tok câștigă curentul suveranist. „Nu e bine”, dar de ce nu e bine? Nu e bine pentru voi! Pentru niște îmbuibați! Ați trădat neamul nostru și ne-ați făcut de rușine și ocară. Pentru români e bine, să se trezească! Trăim o mișcare socială, pe care ei nu o înțeleg. Este o revoluție a suveranismului, a românilor care s-au săturat de 35 de ani de dominație a unui sistem corupt. Este anul în care poporul român va câștiga, iar România va fi eliberată. Să fim iarăși promotori ai păcii.
Anul acesta contează de ce parte a istoriei vrem să ne aflăm. Curajul de a fi român s-a reaprins. Prin curaj ne-am scris istoria, iar acum suntem în fața unui nou moment istoric. Nu înțelegeau unii de ce în campania noastră pentru 9 iunie am folosit imagini cu eroi români, cu domnitori. Ca să trezim spiritul românesc. Suntem în fața unui nou moment istoric. Nu mai facem politică, ci scriem o nouă pagină de demnitate și libertate pentru țara noastră. România se trezește!
Vedem acum aceleași atacuri asupra lui Călin Georgescu ca cele folosite asupra mea. Fie între noi vorba, aceste atacuri nu m-au slăbit. Din contră, m-au făcut mai puternic. Nu sunt obosit deloc, am energie pentru încă 50 de ani de acum înainte. Le-am arătat tuturor că suntem mai buni ca ei, mai buni decât candidații lor de paie. Și în loc să ne dezbine în cadrul AUR, cum au încercat, au reușit să ne unească mai puternic decât am fost uniți vreodată. Știu că suntem pe drumul cel bun, pentru că am supărat o mafie politică, ce nu vrea să piardă controlul. Dar exemplul din 5 noiembrie, din SUA, ne arată că viitorul este doar al patrioților!
Poporul român a ales ieri și o să aleagă și duminică și pe 8 decembrie să nu mai stea îngenuncheat. Suntem puternici, suntem curajoși! Anul acesta nu facem politică, ci facem istorie prin curaj! După victoria suveraniștilor în America și Europa, este rândul României să câștige. Este timpul ca flacăra suveranismului să strălucească și aici. Avem nevoie de un președinte patriot, un guvern de profesioniști și de o forță politică suveranistă puternică în Parlamentul României! Fiecare dintre voi să mergeți la vot.
Votați cu sufletul, pentru o țară liberă și demnă! Votați pentru o Românie suverană, puternică și unită! Votați schimbarea care ne va reda demnitatea!