Politică

Ciolacu aduce ghinion! Noul tren electric inaugurat ieri în prezența premierului nu a mai pornit în această dimineață

În această dimineață, călătorii care așteptau trenul Coradia Stream, inaugurat cu doar o zi înainte, au fost nevoiți să își schimbe planurile. Trenul, care trebuia să plece spre Brașov la ora 5:40 și să parcurgă traseul în două ore și jumătate, a fost anulat din cauza unor erori apărute în computerul de bord.

Potrivit unui anunț al Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), sistemul trenului nu s-a resetat în timp util după tractarea la depou și decuplarea locomotivei de manevră. Pasagerii afectați au fost redirecționați către următorul tren programat, cu o întârziere de 30 de minute.

Trenul Coradia Stream, parte dintr-un lot de 37 de unități contractate de ARF în martie 2022, nu beneficiază de nicio rezervă tehnică până la livrarea următoarelor trenuri.

Evenimentul are loc la doar o zi după ce trenul a fost inaugurat oficial de premierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, reprezentanți ai ARF și companiei producătoare, Alstom.

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button