Politică

Bufonul de la Cluj a plătit în avans turcilor un sfert de miliard de euro pentru metrou, deși proiectul e în aer

În mod incredibil, Boc a făcut plăți pentru lucrările la metrou în valoare de 225 de milioane de euro, asta deși proiectul a rămas fără finanțare. Practic, banii s-au dus pentru niște lucrări care la ora această sunt inutile, scrie ziardecluj.ro

Ultimul avans a fost acordat de Primărie constructorului turc la începutul lunii septembrie 2024 și anume s-au făcut plăți de 176 de milioane de euro pentru execuția proiectului din Cluj. Primele plăți către constructor s-au făcut în luna ianuarie a acestui an.

Contractul pentru metroul Clujului are o valoare totală de 2,2 miliarde de euro (cu TVA) și se întinde pe 8 ani. Primăria a atribuit lucrările către Gulermak Agir și Gulermak Spólk, în asociere cu companiile Alstom (Franța) și Arcada (România) și a semnat contractul cu acestea în septembrie 2023. Investiția a fost prevăzută în PNRR cu o alocare de 300 de miloane de euro.

Doar că banii din PNRR au fost pierduți, iar la ora actuală, având în vedere că urmează o altă campanie electorală, se fac declarații cum că nu e chiar așa o tragedie, că acei bani oricum nu erau sificienți și că va găsi Guvernul alte surse de finanțare pentru metrou. Rămâne de văzut cât de interesat va mai fi noul Guvern de acest proiect după terminarea alegerilor parlamentare, scrie ziardecluj.ro

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button