Politică

Crin Antonescu, despre conducerea PNL: „Un grup de nevertebrate politice”

Crin Antonescu, fostul președinte al PNL, a lansat critici dure la adresa actualei conduceri liberale, pe care o acuză că ar funcționa ca „un grup de nevertebrate politice”. El a nominalizat cinci lideri ai partidului — Nicolae Ciucă, Lucian Bode, Rareș Bogdan, Dan Motreanu și Gheorghe Flutur — pe care îi consideră responsabili pentru deciziile luate în ultimii ani și pentru eventualele eșecuri viitoare.

Antonescu a afirmat că, în cazul în care PNL va înregistra un eșec la alegerile parlamentare și prezidențiale, acești lideri ar trebui nu doar să fie înlăturați de la conducerea partidului, ci chiar excluși din formațiune.

„Conducerea PNL care a luat toate deciziile din acești ani, și mă refer aici la 5 oameni, Nicolae Ciucă, Lucian Bode, Rareș Bogdan, Dan Motreanu, Gheorghe Flutur, s-au comportat până acum, din punctul meu de vedere, ca un grup de nevertebrate politic și e la mijloc un pariu: fie acest plan iese și intrăm în al treilea mandat pentru Iohannis și PNL va fi în continuare un partid important de guvernare până acum, fie un eșec major și acești oameni ar trebui nu numai înlăturați de la conducere ci și dați afară din partid, dar asta nu este problema mea, nu am niciun fel de interes, nici acum nici mai târziu. Rămâne ca alegătorii să dea un verdict de care depinde soarta PNL”, a declarat Crin Antonescu, la Digi24.

Fostul lider liberal a făcut aceste declarații la scurt timp după ce PNL a depus un proiect de lege ce ar permite președintelui în funcție să candideze pe listele unui partid, măsură care ar deschide calea pentru o candidatură a lui Klaus Iohannis la Senat. Antonescu a sugerat că, dacă Nicolae Ciucă ar câștiga președinția, Iohannis ar rămâne influent și în cel de-al treilea mandat, deși într-o poziție neoficială, dar extrem de puternică.

„Vedeam această fotografie, Klaus Iohannis cu cei doi lideri ai coaliției în spate. Cam așa o să ajungă în funcția de senator și de acolo, probabil în funcția de șef al Senatului, după ce a eșuat în a primi orice altă funcție mai tare. Ceea ce pot eu să spun în acest moment, ca un observator distant, este că, în vreme ce toată lumea comentează apetitul domnului președinte Iohannis pentru noi funcții sau privilegii, eu cred că este vorba de mult mai mult. Pe scurt, eu cred că dacă Nicolae Ciucă devine președinte în urma acestor alegeri, intrăm în al 3-lea mandat al președintelui Klaus Iohannis. Președintele României de facto, neoficial, dar nu mai puțin efectiv va fi în continuare Klaus Iohannis pentru încă 5 ani. Nu spun aici eu dacă este bine sau dacă este rău. Trebuie să răspundă cetățenii la întrebarea asta… Orice vot pentru Nicolae Ciucă este un vot pentru al 3-lea mandat al lui Klaus Iohannis. Klaus Iohannis nu va fi un oarecare senator sau un oarecare președinte al Senatului, ci mai mult decât atât, asta este părerea mea. Decizia este la cetățeni”, a declarat Crin Antonescu.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button