Social

VIDEO// Moldova, sub amenințarea apelor: Oamenii își construiesc singuri diguri de teama viiturii care se apropie

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o nouă atenţionare Cod roşu de viituri, valabilă până marţi la prânz pe două râuri din judeţele Galaţi şi Vaslui. După zile de foc pentru locuitorii crunt loviți în weekend de o viitură care a măturat în calea sa mii de gospodării și a blocat drumuri, localnicii din Foltești se pregătesc de o nouă viitură.

Pârâul Chineja, care de obicei nu are o adâncime mai mare de 50 de centimetri, s-a umflat şi a ajuns să măsoare aproape patru metri. În week-end şi rupt digul de apărare de la Folteşti şi astfel a ajuns în mai multe gospodării din această zonă.

Autorităţile au transmis că pârâul Chineja nu a fost decolmatat niciodată în 30 de ani. Este şi motivul pentru care acum a ajuns să aibă o adâncime de aproximativ de cinci metri şi să inunde casele oamenilor. Viiturile au făcut ca digul de apărare să se rupă în trei locuri iar apele au afectat deja 25 de case.

Oamenii sunt disperați și, încă din  2013 cer autorităților să intervină sau măcar să li se permită lor să intervină și să decolmateze pârâul Chineja.

Pentru a preveni alte tragedii, oamenii au pus acum nisip în saci și încearcă să țină apele departe de vatra satului.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button