Politică

AFIR: Tinerii fermieri din diaspora pot solicita fonduri nerambursabile de 20 milioane euro până pe 5 iulie

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunţat marţi că prelungeşte până la data de 5 iulie 2021, ora 16.00, ermenul de depunere a cererilor pentru submăsura 6.1, prin care tinerii fermieri din diaspora pot solicita fonduri nerambursabile de 20 milioane euro.

„Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunţa prelungirea sesiunii de primire a cererilor de finanţare pentru submăsura 6.1 ‘Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri dedicată celor din diaspora, până la data de 5 iulie 2021, ora 16.00. Alocarea financiară pentru această sesiune continuă este de 20 milioane de euro. Pragul de calitate pentru perioada mai-iulie este de 25 de puncte”, a anunţat agenţia.

Până în prezent au fost depuse 172 de proiecte a căror valoare însumează 6,9 milioane euro. Până la atingerea plafonului de depunere a proiectelor, mai sunt disponibile fonduri în valoare de 23 de milioane euro. 

Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcţie de dimensiunea exploataţiei agricole (dimensiunea exploataţiei agricole se poate calcula şi prin noua aplicaţie pusă la dispoziţia publicului pe pagina de internet a AFIR).

Finanţarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranşe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanţare şi 25% din cuantumul sprijinului în funcţie de implementarea corectă a planului de afaceri, fără a depăşi trei ani (cinci ani pentru exploataţiile pomicole) de la semnarea contractului de finanţare.

Acordarea sprijinului va fi proporţională cu gradul de îndeplinire a Planului de Afaceri.

Ghidul solicitantului şi materialele necesare accesării pot fi consultate pe site-ul AFIR.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button