Ungaria irită iar UE din cauza Rusiei
Ungaria irită iar UE din cauza Rusiei, dar nu dă înapoi în demersul său. Budapesta nu renunță la intenția sa de a include cetățenii ruși și belaruși în Programul Național de Carduri, în ciuda reacțiilor negative ale altor state europene.
„Cu regret, colegii noștri din Europa de Nord și Baltică continuă campania de minciuni față de Ungaria.
Desigur, acest lucru nu este neobișnuit din partea politicienilor de război, dar un asemenea nivel de ignoranță față de fapte este alarmant.
Adevărul este că includerea cetățenilor ruși și belaruși în Programul Național de Carduri nu reprezintă niciun fel de risc de securitate pentru Zona Schengen, deoarece aceste persoane trebuie să treacă în continuare printr-un control cuprinzător pentru a intra și a rămâne în Ungaria. Toate declarațiile contrar acestui lucru sunt o minciună pură la adresa colegilor din Europa de Nord și Baltică, orbiți de partidul de război, a scris ieri pe FB ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, răspunzând unor critici europene.
Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, i-a amintit lui Viktor Orban că trebuie să se asigure că ”cetăţenii ruşi care ar putea reprezenta o ameninţare de spionaj sau alte ameninţări de securitate sunt supuşi celui mai ridicat nivel de verificare” înainte de a primi o viză Schengen.