Politică

George Simion (AUR): Din 1989 până în prezent suntem o țară ocupată, o țară subjugată și o țară care nu este lăsată să aibă autostrăzi

George Simion, candidatul AUR pentru alegerile prezidențiale, a continuat prezentarea planului său pentru România. După planul pentru sport și gospodăriile țărănești, președintele AUR a prezentat planul pentru transport într-o locație inedită: Transfăgărășan, un simbol al măreției românești.

Liderul AUR a afirmat că a ales acest loc pentru a arăta că „acum 50 de ani, în 1974, românii au realizat Transfăgărășanul, iar acum închidem Valea Oltului și paralizăm jumătate din țară” pentru a construi cu firme turcești un drum tehnologic.

„Nu voi accepta batjocura prezentului în care închidem Valea Oltului și paralizăm jumătate din țară pentru a construi niște turci un drum tehnologic, doar ca să aibă ministrul transporturilor cum să-și ascundă ceasul mai bine. De asta am ajuns unde am ajuns, din păcate, în 50 de ani. Singura țintă a ultimilor 34 de ani a fost subjugarea economică a românilor și creșterea artificială a datoriei externe”, a declarat liderul AUR.

Președintele AUR a subliniat că nu o să ne ia nimeni în seamă dacă nu ne luăm noi.

„Nu o să fim luați în seamă dacă avem conducători slabi, precum Grindeanu, precum Traian Băsescu pe care l-am avut președinte și care a distrus a patra putere maritimă din Europa”, a spus George Simion.
Potrivit președintelui AUR, Taromul și celelalte companii strategice ale României trebuie salvate.

„Există presiuni mari, există trafic de influență la nivel guvernamental, ca locul Taromului să fie luat de alte companii, cum ar fi Wizz Air. Au toate planurile făcute și dacă AUR nu ajunge la guvernare în 2025 să știți că Portul Constanța, că Tarom, că Hidroelectrica și CEC vor fi vândute. Trebuie să explicăm oamenilor clar că dacă vrem să fim o țară, măcar pe măsura întinderii și populației actuale, nu trebuie să renunțăm la Tarom, Portul Constanța trebuie dezvoltat cu Mangalia și cu Midia și să acoperim o linie de 245 de kilometri din litoralul românesc”, a spus George Simion.

Acesta a explicat că investițiile care erau aproape gata în sistemul portuar, în căile ferate, în sistemul energetic românesc, trebuie duse la bun sfârșit.

„Nu a avut cine până acum, pentru că din 1989 până în prezent suntem o țară ocupată, o țară subjugată și o țară care nu este lăsată să aibă autostrăzi. O spun cu cea mai mare responsabilitate și nu voi ezita și în perioada acestei campanii, așa cum am făcut-o în cariera politică de patru ani pe care o am, să spun adevărul și așa cum o voi face în orice funcție voi ocupa în statul român. Trebuie să ne scoatem din vocabular ideea asta că nu se poate! Trebuie să contestăm pe oricine ne interzice dreptul nostru de a exista suveran și în condiții de egalitate cu celelalte state ale lumii (…) Vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât”, a afirmat liderul AUR.

George Simion a arătat că în arhitectura viitorului Guvern AUR, compus din maxim 12 ministere și maxim 50 de secretari de stat, nu vom mai avea separat Ministerul Dezvoltării și Ministerul Transporturilor.

„În modalitatea în care a funcționat guvernul până acum, în actuala arhitectură guvernamentală, ce am făcut prin Ministerul Transporturilor a fost să construim săli de sport în pantă și să facem investiții inutile. Vom avea un singur minister puternic, un minister al construcțiilor și transporturilor publice. Și începem cu kilometrii de autostradă, mult prea puțini, care ne mănâncă ani din viață, la fel cum ne mănâncă, de exemplu, lipsa de infrastructură feroviară. Ne-am convins, cred, cu toții, de la vestita autostradă Bechtel, că mare parte din constructorii străini au venit, de fapt, aici să ia șpagă, să ia bani nemeritați și fără să demonstreze mare lucru”, a explicat președintele AUR.

Acesta a spus că strategia Planului Simion pentru autostrăzi este aceea de a lucra preponderent cu constructori români și cu materiale românești.

„Vom da prioritate constructorilor români care au arătat că se poate și care nu își vor închide firma mâine exportând banii, ci vor lăsa banii în țară. (…) Putem, noi românii, cu ce avem în țară, colaborând în condiții de egalitate, în condiții echitabile cu toate celelalte națiuni ale lumii”, a spus liderul AUR.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button