PoliticăPrima PaginăȘtirile 60m.RO

Barometru Europa FM: Partidul lui Băsescu la 3,7%, USR la 11%, PNL la 32%, PSD la 23%. Vezi surpriza

Dacă duminica viitoare are avea loc alegeri parlamentare partidul lui Traian Băsescu, PMP, nu ar mai trece pragul electoral de 5%. Acest partid este cotat, conform unui barometru realizat de către Europa FM, doar la 3,7%, cu mult sub pragul electoral de 5%.

PSD se menține la 23%, iar PNL la 32%. În cazul la cele două partide nu se pot observa modificări importante față de analiza precedentă. Pentru liberali ar fi cea mai bună cotare din toate timpurile și ar deveni cel mai puternic partid parlamentar din România.

Marea surpriză vine însă din partea partidului condus de Victor Ponta, Pro România. Acest partid urcă la 11,2%, adică ajunge până aproape de USR, care se află la 11,6%.

Situația USR nu este tocmai plăcută deoarece trendul crescător s-a oprit și partidul se află mult sub așteptări în lipsa unui lider autentic. Mai multe lucruri au contribuit la colapsarea în sondaje a USR, printre care și mai mult voturi date din greșeală, cum ar fi aprobarea pensiilor speciale. Electoratul se pare că penalizează comportamentul dual. Cel mai probabil că și refuzul actului de guvernare a dus la pierderea unei părți importante din electorat.

PLUS- ul lui Dacian Cioloș cu greu ar trece pragul minim electoral de 5%, situându-se la doar 5,1%. De altfel acest partid nu a participat niciodată singur la vreun ciclu electoral, ci numai tras de locomotiva USR. Însă acum USR cu greu se mai poate trage pe sine, motiv pentru care și în cazul PLUS se poate observa o cifră care nu este tocmai lăudabilă.

Cu toate acestea sondajul de opinie neglijează o serie de partide extraparlamentare destul de active, precum Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a lui George Simion. Acesta a reușit să obțină la alegerile europarlamentare, din poziția de independent, peste 120 000 de voturi. La acest moment este cel mai vizibil partid extraparlamentar și care a preluat ca temă electorală o parte din preocupările principale ale românilor: defrișările ilegale, digitalizarea administrației, exploatarea resurselor naturale în interesul românilor. Se estimează că AUR ar depăși la moment pragul electoral de 5%, dar este nu este inclus în sondajele de opinie.

sursa: www.adevarul.ro

  • Bani, nășie și cumetrie la suveraniști: Cum a ajuns Gianina Șerban să controleze pușculița AUR după ce soțul său a pompat sute de mii de euro finului Simion
    Partidul AUR, care pozează constant în luptătorul suprem împotriva „sistemului corupt” și promotorul meritocrației, demonstrează că funcționează perfect pe principiile vechii politici: nepotism, cumetrii și interese financiare directe. Ascensiunea deputatei Gianina Șerban la șefia banilor din AUR nu pare să fie rezultatul unor competențe manageriale excepționale, ci mai degrabă o recompensă pentru generozitatea financiară a familiei sale și a legăturilor strânse de rudenie spirituală cu liderul George Simion. Conform datelor oficiale, anul 2025 a fost unul deosebit de profitabil pentru relația dintre familia Șerban și formațiunea suveranistă. Deputata Gianina Șerban a acționat ca un veritabil creditor de lux pentru partidul …
  • Când plăcinta e mare, apar și ”patrioții” cu furculița – Dan Dungaciu, prorusul de la AUR care minte poporul pe tema înarmării României
    Se observă de ceva vreme un reflex curios, aproape pavlovian: ori de câte ori România face o mișcare normală la cap, dar incomodă pentru Rusia, se activează imediat corul suveranist al suspiciunii. Când se discută despre înzestrarea armatei, apare „vasalizarea”. Când vin bani europeni pentru apărare, apare „sclavagismul”. Când statul încearcă, măcar cu întârziere, să recupereze decalaje militare rușinoase, ni se explică solemn că, de fapt, problema nu este vulnerabilitatea României, ci apropierea ei de Occident. Întrebarea firească este asta: Cine e, de fapt, vasalul aici? România care încearcă să-și modernizeze armata cu fonduri europene, într-o regiune amenințată direct de …
  • Petrișor Peiu, patriotul de caviar are peste 1,5 milioane de euro în conturi și acțiuni
    Petrișor-Gabriel Peiu, senator AUR și co-autor al recentei moțiuni de cenzură, reprezintă în spațiul public una dintre cele mai puternice voci ale naționalismului economic. Deși discursul său politic este construit în jurul protejării cetățenilor de monopolul marilor corporații și de prețurile ridicate, datele oficiale arată o realitate financiară complet diferită. Declarația de avere a demnitarului dezvăluie investiții masive exact în companiile din sectorul energetic și bancar, valoarea totală a portofoliului său depășind 1,5 milioane de euro.Cifrele oficiale din declarația de avere Analiza documentelor publice depuse de Petrișor-Gabriel Peiu indică o concentrare a capitalului său personal în pilonii economiei naționale, societăți …
  • Fermele României, în colaps! E mai ieftin să importăm carne de porc decât să o producem în țara noastră
    O parte semnificativă a fermelor comerciale de creștere a porcilor operează în pierdere și riscă închiderea în perioada următoare, în condițiile în care prețul porcului la poarta fermei a coborât la 5 – 5,5 lei/kg în viu, sub costul real de producție de peste 6,5 lei/kg, avertizează Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).Situația este agravată de impactul persistent al pestei porcine africane (PPA), care în ultimii ani a afectat grav efectivele, a generat restricții comerciale și a descurajat investițiile, notează asociația.‘Dezechilibrul structural al pieței este evident: sectorul comercial produce aproximativ 3,3 milioane de porci anual, în timp …
  • Carburanții s-au scumpit chiar de 1 Mai
    Veștile de la pompă sunt extrem de proaste pentru românii care au ales să plece la drum vineri, 1 Mai. Chiar în prima zi a minivacanței, prețurile carburanților au explodat, înregistrând creșteri de până la 0,20 lei pe litru. Situația este critică pentru posesorii de mașini diesel, deoarece în nicio benzinărie de rețea nu se mai găsește motorină sub pragul de 9 lei pe litru. Cât costă benzina În ceea ce privește benzina standard, prețul maxim se apropie vertiginos de 9 lei pe litru. În București, cea mai mare scumpire de astăzi a fost operată de stațiile Petrom și Socar, unde litrul de benzină …
  • Mașinile hibrid nu mai pot fi parcate gratuit în București, de la 1 mai 
    În București sunt înmatriculate peste 170.000 de mașini hibrid, care de astăzi, 1 mai, pierd gratuitatea în parcările Primăriei Capitalei – cele marcate cu albastru. Pentru mașinile electrice înmatriculate în București, gratuitatea rămâne în vigoare până la finalul anului 2027, cu o condiție.  Gratuitatea la parcare pentru mașinile electrice și hibrid era în vigoare de acum 10 ani, doar pentru mașinile înmatriculate în București, pentru locurile de parcare ale Primăriei Capitalei. Este vorba despre parcările marcate cu albastru, care sunt în principal în centrul orașului.  Decizia de eliminare a gratuității pentru mașinile hibrid a fost luată de Consiliul General București la …
  • Minivacanța de 1 Mai: Locuri de grătar în București. Unde poți face focul fără să riști amendă. Unde se poate face picnic
    Garda de Mediu avertizează, de 1 Mai, că nu orice petic de iarbă verde înseamnă şi liber la grătar, menționând care sunt zonele din București unde se poate face focul. În alte locuri  se poate face picnic, dar fără aprinderea focului. „1 Mai fără amendă? Se poate! Dacă e 1 Mai, e clar: mici, fum de grătar, prieteni şi celebra promisiune: «Anul ăsta chiar strângem după noi!» Dar atenţie! Nu orice petic de iarbă verde înseamnă şi liber la grătar”, avertizează ofiţialii Gărzii de Mediu, citați de News.ro. Ei precizează că, potrivit Legii Picnicului (Legea nr. 54/2012), grătarul cu foc …
  • MAE declasifică 5.000 de dosare diplomatice de la începutul anilor ’90
    Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că a pus joi, 30 aprilie 2026, în transparenţă publică un proiect de Hotărâre de Guvern care aprobă declasificarea documentelor din arhivele diplomatice din perioada ianuarie 1990 şi 31 decembrie 1992, printre acestea fiind şi dosarele despre alegerile din mai 1990, mineriade, vizita Regelui Mihai, corespondenţa cu URSS, transmite Agerpres Potrivit unui comunicat de presă transmis de MAE, este vorba despre 5.376 de dosare, păstrate în 768 de mape de arhivă, care ocupă aproximativ 100 de metri liniari de raft. Este cea mai consistentă tranşă de documente diplomatice făcute publice după declasificarea celor de dinainte …
  • Ilie Bolojan descrie un sistem profund viciat: Le scoteau la vânzare pe OLX, ca să vă dați seama! La Hidroelectrica s-au bazat că apa curge de la deal la vale
    Premierul Ilie Bolojan afirmă că sistemele guvernamantale au tolerat blocarea accesului furnizorilor în sistemul de energie, prin eliberarea unor autorizaţii de racordare scriptice către companii care nu au angajaţi, care nu evoluează cu acele proiecte şi nu au de gând să le termine. Bolojan a explicat că din acest motiv se blochează sau se scumpeşte foarte mult accesul în sistem. Bolojan: Băieții deștepți din energie scoteau autorizații la vânzare pe OLX ”Sistemele noastre guvernamentale au tolerat practic blocarea accesului furnizorilor în sistem. Cum au făcut asta? Nu anunţând că se blochează, ci eliberând autorizaţii de racordare scriptice doar, unor companii care nu …
  • Noi atacuri ruse la granița României. Explozii puternice în Chilia și Ismail anunță MApN. A fost emis RO-Alert
    Ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunţă că, vineri dimineaţă, au avut loc noi atacuri ale Rusiei în Ucraina, în apropierea graniţei fluviale cu România, iar un grup de 9 drone care se îndrepta către spaţiul aerian al Ucrainei a fost detectat, fără a fi depistat în spaţiul aerian naţional. Ca urmare, a fost emis un mesaj RO-Alert, pentru nordul judeţului Tulcea. Explozii au fost raportate la Ismail si Chilia, pe malul ucrainean al Dunării. În dimineața zilei de vineri, 1 mai, Federația Rusă a atacat  obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, anunță Ministerul Apărării Naționale. …
  • Alocația pentru copii să fie redusă la 100 de lei și o sumă de 250 de lei acordată ca bursă de prezență la școală sau grădiniță -proiect UMDR
    Alocația copiilor între 3 și 18 ani care în prezent este de 292 de lei, să fie redusă la 100 de lei. Diferența de aproape 200 de lei și suplimentar încă 50 de lei să fie acordați printr-o „bursă pentru prezență” la grădiniță și la școală, potrivit unui proiect depus miercuri la Senat. Documentul inițiat de parlamentari UDMR „are ca scop reducerea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii”. Modificările s-ar putea aplica din anul școlar 2027-2028. În plus, proiectul propune acordarea bursei sociale și în cazul copiilor de grădiniță. Vicepreședintele comisiei de învățământ, Szabo Odon, inițiator al proiectului spune …
  • Hoție cât casa la Ministerul Energiei – a subevaluat în anul 2024 activele financiare cu 2,4 miliarde de lei la Romgaz. Nereguli grave privind plățile care s-au făcut la Complexul Energetic Valea Jiului, inclusiv prime și sporuri
    Un raport al Curții de conturi care a efectuat un audit la Ministerul Energiei a constatat că în anul 2004 instituția a subevaluat activele financiare cu 2.428.407.000 lei, valoarea acțiuilor deținute de statul român la Romgaz, fiind trecute în contabilitate la doar 269 de milioane în loc de 2,69 de miliarde de lei. Ministru al Energiei în anul 2024 a fost Sebastian Burduja (PNL) în Guvernul Ciolacu. Raportul Curții de conturi a fost publicat în 28 aprilie 2026 și acesta constată numeroase alte nereguli la Ministerul Energiei. Astfel, potrivit documentului, activele fixe necorporale au fost subevaluate cu 108 milioane lei, …
  • Uniunea Scriitorilor din România şi Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova cer să fie introdusă pe agenda publică un proiect unionist
    Uniunea Scriitorilor din România şi Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova salută declaraţiile preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, şi ale preşedintelui României, Nicuşor Dan, în susţinerea idealului reunificării şi pledează pentru introducerea pe agenda publică a acestui proiect unionist şi transformarea lui într-o prioritate naţională, transpartinică, a românilor de pe cele două maluri ale Prutului, transmite Agerpres. „Uniunea Scriitorilor din România şi Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova susţin introducerea pe agenda publică a acestui proiect unionist şi transformarea lui într-o prioritate naţională, transpartinică, a românilor din România şi Republica Moldova. Indiferent de opţiunile ideologice, diferite în pluralismul democratic, românii de pe …
  • Ciordis e fericit: Vom avea moțiunea cu cele mai multe voturi din istoria României
    Moțiunea depusă de PSD și AUR va trece cu un scor istoric, spune președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu. ”Dacă vreți o părere proprie, de la un om cu o experiență parlamentară destul de bogată, moțiunea va trece. Eu cred că va fi moțiunea cu cele mai multe voturi din istoria României”, a afirmat Marcel Ciolacu. Întrebat ce crede că va face Ilie Bolojan după ce va trece moțiunea, Ciolacu a declarat că acesta este un om puternic și va face față, scrie News.ro. “Va avea soarta fiecărui fost prim-ministru. Presupun că nu o să se mai vorbească de premierul …
  • Constantin Toma: PSD ar trebui să numească un premier / Nu însă pe Sorin Grindeau, care „până acum nu a dovedit”
    Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, consideră că în situaţia în care moţiune de cenzură va duce la demiterea guvernului condus de Ilie Bolojan, Partidul Social Democrat ar trebui să numească un premier, nu însă pe liderul formaţiunii politice, Sorin Grindeau, care „până acum nu a dovedit”, transmite Agerpres. Potrivit social-democratului buzoian, PSD a mizat greşit atunci când şi-a propus să demareze procedurile pentru schimbarea premierului Ilie Bolojan, sperând că Partidul Naţional Liberal îi va retrage acestuia sprijinul politic. „Trebuie să spunem lucrurilor pe nume încă o dată, pentru că din păcate partidul meu drag a luat o decizie, nu împotriva …
  • România are printre cele mai mari rate de sărăcie în rândul familiilor cu copii
    Unul din cinci europeni a fost expus riscului de sărăcie sau excluziune socială în 2025, iar România se află din nou printre statele cu cele mai ridicate niveluri, alături de Bulgaria și Grecia, potrivit datelor Eurostat. În total, 92,7 milioane de persoane din Uniunea Europeană, adică 20,9% din populație, s-au aflat în această situație. Este o ușoară scădere față de 2024, când erau 93,3 milioane de persoane (21%). Unde se află România în clasamentul european România rămâne în partea de sus a clasamentului privind riscul de sărăcie și excluziune socială. Datele arată că: – Bulgaria are cea mai mare pondere: …
  • Leul, la pământ. Cea mai slabă cotație în fața euro de când BNR afișează cursul oficial
    Leul continuă să piardă teren în fața monedei europene. Cursul BNR a atins azi o nouă valoare record, de 5,14 lei pentru un euro și marchează, astfel, cea mai slabă cotație de când Banca Națională afișează acest curs. ȘI dolarul american s-a apreciat în fața leului, raportat la cotația de miercuri. Deprecierea vine după mai multe zile de presiune pe moneda națională, în contextul crizei politice interne. Precedentul maxim al monedei unice europene în raport cu leul a fost atins în urmă cu aproape un an, pe data de 8 mai 2025, când Banca Națională a României a anunțat o …
  • Criză inventată la TV: Televiziunile de propagandă mint cu nerușinare. Cătălin Predoiu este noul premier agreat în liniște, după iminenta cădere a lui Bolojan
    Românii sunt supuși zilele acestea unui bombardament mediatic toxic și complet fals. Televiziunile de propagandă vând seară de seară iluzia unei instabilități politice majore și a unor negocieri la sânge pentru putere, când, în realitate, zarurile au fost deja aruncate. Adevărul pe care „analiștii” de serviciu îl ascund cu nerușinare este unul simplu: nu există nicio criză politică și nu se poartă nicio negociere reală. Totul este un teatru ieftin. De dimineața până seara, ecranele sunt inundate de „breaking news-uri” despre blocaje și tensiuni imaginare. Scopul? Ținerea publicului într-o stare de alertă falsă pentru a masca o mutare politică deja …
  • Când scăpăm de valul de frig și ploi. ANM anunță o „încălzire spectaculoasă” a vremii
    Minivacanța de 1 Mai vine cu o vreme deosebit de rece, cu care nu ne-am mai întâlnit în ultimii ani. De săptămâna viitoare însă, temperaturile vor crește spectaculos, ajungând și la 25 de grade, a anunțat joi meteorologul ANM Oana Păduraru. „Cel puțin în ultimii ani, nu s-a mai întâmplat acest lucru. Temperaturile au fost măcar apropiate de normele acestei perioade. Este, conform statisticii, o perioadă destul de lungă de când nu ne-am mai confruntat cu mase de aer foarte reci în zona țării noastre în această perioadă din an”, a declarat Oana Păduraru. Potrivit meteorologului, temperaturile sunt, cel puțin …
  • Legea partidelor politice și cea privind finanțarea partidelor și a campaniilor electorale vor fi modificate
    Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat, joi, într-un comunicat de presă, că Legea partidelor politice și cea privind finanțarea partidelor și a campaniilor electorale vor fi modificate, iar proiectele trebuie finalizate până la sfârțitul lunii mai. Potrivit sursei citate, prin ordin al președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a fost aprobat Planul de acțiune strategică al AEP pentru anul 2026, care stabilește direcțiile prioritare de reformă instituțională, actualizare normativă, digitalizare, asigurarea integrității finanțării partidelor politice și consolidarea cooperării interinstituționale și internaționale. În acest sens, au fost constituite grupuri de lucru interne responsabile de elaborarea principalelor proiecte de acte normative necesare …
RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button