Politică

AUR duce conservatorii pe noi culmi. Au devenit al treilea grup ca putere din Parlamentul European

Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor (ECR) din Parlamentul European a depăşit miercuri ca număr de mandate grupul liberal Renew, devenind astfel după alegerile europarlamentare a treia familie politică din punctul de vedere al ponderii în legislativul comunitar, după populari (PPE) şi social-democraţi (S&D).

A fost posibil după ce cei 6 eurodeputaţi AUR, trei francezi şi câte un eurodeputat danez, bulgar şi lituanian s-au alăturat oficial grupului ECR, consemnează agenţia EFE.

Astfel, grupul a ajuns la 83 de membri, faţă de 80 câţi are în acest moment grupul liberal pro-european Renew.

Familiile politice europene desfăşoară în prezent negocieri intense pentru a atrage în propriile rânduri eurodeputaţi apropiaţi de ideologia lor din partide, care nu au fost reprezentate în Parlamentul European în legislatura anterioară sau care nu aveau o afiliere la un grup politic.

Data limită până la care acestea vor trebui să-şi definitiveze componenţa, pe baza căreia se va face distribuirea unor posturi, este 4 iulie, aşadar ierarhia şi mărimea acestor grupuri încă se mai pot schimba.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button