Magazin

14 aprilie 1457 – ȘTEFAN CEL MARE urca pe tronul Moldovei

Pe data de 14 aprilie 1457 Ștefan cel Mare urca pe tronul Moldovei. Aveau să urmeze 48 de ani frumoși de domnie, până în anul 1504, atunci când va fi răpus de bătrânețe și de boală.

Ștefan al III-lea era fiul lui Bogdan al II-lea și a avut cea mai lungă domnie asupra unui principat românesc.

A fost un român de o inteligență sclipitoare, depășind cu mult epoca în care trăia. A reușit să asigure stabilitatea politică, militară și economică principatului Moldovei.

A făcut acest lucru bazându-se pe alianțe interne, externe, pe mica boierime și pe răzeși.

Pe parcursul domniei sale a dus peste 40 de bătălii și războaie. A fost nevoit să oscileze între marile puteri ale regiunii pentru a-și păstra independența Moldovei. A construit cetăți pentru apărarea granițelor și a construit biserici pentru consolidarea domniei pe plan intern. Din majoritatea bătăliilor a ieșit învingător. Cea mai importantă de la Vaslui din anul 1475 împotriva armatei otomane condusă de Soliman Pașa. Cu toate acestea în 1476 acceptă suzeranitatea imperiului otoman însă în condiții net favorabile și care îi asigurau securitatea pe plan extern. În schimbul plății unui tribut avea libertate totală de acțiune, dispune de protecție pe plan extern și dispune de schimburi comerciale cu Imperiul Otoman care îl favorizau.

Pentru stabilitatea socială internă a dat pământ țăranilor. În schimb răzeșii trimiteau soldați la oastea cea mare. A promovat în Sfatul Domnescu oameni apropiați lui precum și oameni cu experiență militară. A știut când să ierte chemând mari boieri înapoi în Moldova, dar a știut și să pedepsească cu moartea pe cei care îl trădau.

Nu a urmărit acapararea de noi pământuri, însă s-a asigurat că în țările din jur se aflau la putere persoane care să îi fie apropiate lui.

A reușit în această perioadă să întărească biserica și să construiască 26 de biserici și mănăstiri, multe dintre ele încă în picioare și astăzi.

Era un bun organizator și administrator. În fiecare primăvară și toamnă mutau peștii din iazurile mai bogate în cele mai sărace, toamna scotea oamenii la întreținerea drumurilor și podurilor, se planta viță de vie, pomi fructiferi, se creșteau animale și se practica apicultura. Viața economică a fost una extraordinară și susținuă de genialitate lui Ștefan cel Mare și Sfânt și de stabilitatea politică internă.

Se stingea din viață având să lase în urmă o ctitorie ce nu mai avea să fie distrusă decât în 1812 de imperiul țarist.

Ucraina a reținut un general spion în favoarea Rusiei.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button