Semnificații istorice pentru ziua de 16 iulie. Americanii testau prima bombă atomică

1809: Bolivia îşi declara independenţa faţă de Spania, prima ţară din America Latină care făcea acest pas
1911: Se năştea actriţa americană Ginger Rogers, partenera lui Fred Astaire în mai multe filme (d. 1995)
1921: La Bucureşti, era organizat cel dintâi congres al medicilor din România, prezidat de profesorul Ioan Cantacuzino
1926: Revista National Geographic publica prima fotografie color subacvatică
1945: Americanii testau prima bombă atomică
1950: Uruguay câştiga Cupa Mondială de Fotbal, învingând Brazilia cu 2-1, în faţa a 200.000 de suporteri adunaţi în tribunele stadionului Maracana
1958: Se năştea dansatorul Michael Flatley
1961: La Sofia, atleta Iolanda Balaş stabilea al 14-lea şi ultimul său record mondial la săritura în înălțime, un metru şi 91 de centrimetri
1965: Franţa şi Italia inaugurau tunelul de sub masivul Mont Blanc
1967: Se năştea actorul american Will Ferrell
1969: NASA lansa misiunea Apollo 11, trimiţând pe Lună prima misiune cu echipaj uman
1979: Saddam Hussein prelua puterea în Irak, ţară pe care avea să o conducă dictatorial până la îndepărtarea forţată, fiind ulterior executat
1980: Republicanii americani îl nominalizau pe Ronald Reagan pentru cursa prezidenţială
1987: Se năştea fotbalistul belgian Mousa Dembele
1988: Se năştea fotbalistul spaniol Sergio Busquets
1989: Se năştea cântăreţul american Carlito Olivero, al cărui talent a fost descoperit în emisiunea X Factor
1990: Ucraina îşi declara independenţa faţă de URSS
1990: Un cutremur cu magnitudine 7,7 ucidea peste 700 de persoane în Filipine
1990: Se năştea cântăreţul nigerian Wizkid
1992: Consiliului Național al Audiovizualului îşi începea activitatea la Bucureşti
1999: Avocatul american John F. Kennedy Junior şi soţia acestuia mureau în prăbușirea avionului lor în Oceanul Atlantic
2000: Se producea ultima eclipsă de Lună a secolului trecut
2001: „Jurassic Park III”, cu Sam Neill and William H Macy în distribuţie, avea premiera în SUA
2005: Înceta din viaţă astronomul Harald Alexandrescu (n. 1945)
2005: Era publicat „Harry Potter and the Half-Blood Prince”, al 6-lea volum din seria scrisă de J. K. Rowling, primele 9 milioane de exemplare vânzându-se în doar 24 de ore
2012: Filmul „The Dark Knight Rises”, în regia lui Christopher Nolan, cu Christian Bale şi Anne Hathaway în rolurile principale, avea premiera la New York
2013: 27 de copii mureau în India din cauză că alimentele primite la masa de prânz fuseseră contaminate cu un insecticid
2014: Bashar al-Assad depunea jurământul pentru un al treilea mandat de preşedinte al Siriei
2014: O instanță din Haga stabilea că statul olandez este răspunzător pentru moartea a peste 300 de musulmani din Bosnia, în 1995
2015: NASA prezenta primele fotografii ale planetei pitice Pluto, realizate de sonda New Horizons
2016: Aflat în cursa pentru prezidenţialele din SUA, republicanul Donald Trump anunţat că Mike Pence, guvernator al statului Indiana, este alegerea sa pentru postul de vicepreşedinte
2017: Elveţianul Roger Federer câştiga finala turneului de la Wimbledon, învingându-l pe croatul Marin Cilic
2017: În oraşul american San Francisco, 2.405 de voluntari formau o floare „umană” de Cartea Recordurilor
2017: BBC anunţa că actriţa Jodie Whittaker va fi prima femeie care preia rolul principal în serialul „Doctor Who”
2019: Fost ministru german al Apărării, Ursula von der Leyen era aleasă în funcția de președinte al Comisiei Europene, succedându-l pe luxemburghezul Jean-Claude Juncker
Sursa: www.europafm.ro
- Eșec total: Guvernul propus de Siegfried Mureșan a picat
Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu a obținut votul de învestitură în Parlament. S-au exprimat în jur de 190 de voturi, iar minimul necesar era de 233 de voturi. În mod practic și dacă toți parlamentarii au votat ”pentru”, nu se poate ca Guvernul să fi trecut. Guvernul Veștea a obținut 189 de voturi, la … - Sofia: Parlamentul bulgar a adoptat o lege istoric pentru protejarea jurnaliștilor și activiștilor de procesele de intimidare
Parlamentul bulgar a adoptat definitiv miercuri o reformă menită să îi protejeze mai bine pe jurnalişti, pe activişti şi pe alţi participanţi la dezbaterea publică împotriva proceselor de intimidare (SLAPP în limba engleză), transmite AFP, potrivit Agerpres. Aceste procese constau în iniţierea de acţiuni în justiţie, adesea pentru defăimare sau atingeri aduse reputaţiei nu atât … - Ministrul Miri Regev cere interzicerea totală a zborurilor „flydubai” către Israel după un incident grav la bord
Ministrul israelian al Transporturilor, Miri Regev, solicită suspendarea tuturor zborurilor companiei flydubai către Israel în urma incidentului petrecut în această dimineață la bordul unei aeronave care zbura de la Dubai la Tel Aviv, potrivit relatărilor din presa israeliană. e asemenea, Regev ar fi cerut Autorității pentru Aviație Civilă să investigheze dacă Emiratele Arabe Unite au … - Nicușor Dan bagă partidele în corzi: „Sunt șanse bune să cedeze și să facă un acord!”
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat miercuri, la Praga, că situaţia politică de la Bucureşti a fost abordată în discuţiile cu omologul său ceh, Petr Pavel, şeful statului susţinând că presiunea publică pentru încheierea crizei ar putea determina partidele să ajungă la un acord. Declaraţiile vin chiar în ziua în care Parlamentul este chemat să voteze … - George Simion, delir LIVE din Parlament: „Sunt următorul pe lista arestărilor!”/ Nu vom vota și cerem eliberarea lui Călin Georgescu
Liderul AUR George Simion transmite LIVE pe Facebook discursurile din Parlament, susținute de parlamentari la votarea Guvernului Mureșan. Simion și-a anunțat fanii că e posibil ca el să fie următorul arestat după Călin Georgescu. Simion spune că niciun parlamentar AUR nu este prezent în sală. Nu vom vota și cerem eliberarea lui Călin Georgescu, a …




