Social

Ziua Marinei, sărbătorită în portul militar Constanța

Ziua Marinei va fi sărbătorită în acest an atât în portul militar, unde va avea loc ceremonia oficială, dar şi în Portul Tomis, unde constănţenii, dar şi turiştii, vor avea parte de jocuri marinăreşti şi de expoziţii de tehnică militară. La ceremoniile din portul militar Constanţa vor lua parte şi preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă. Navele militare vor defila apoi de la Constanţa la Midia şi înapoi.

Forţele Navale Române au anunţat că manifestările de luni, din portul militar Constanţa, vor debuta la ora 10.00, cu ceremonialul de ridicare a pavilionului, geacului şi marelui pavoaz, la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului Naţional al României şi tragerea a 21 de salve de tun. 

La ceremonii va lua parte şi preşedintele Klaus Iohannis. 

După oficierea serviciului religios şi cuvântul de bun venit al şefului Statului Major al Forţelor Navale, vor urma alocuţiunile persoanelor oficiale, vizitarea navei-şcoală „Mircea” şi consemnarea momentului în Cartea de Onoare a velierului. 

În Portul Tomis, activităţile organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române, vor avea loc în între 10.00 – 13.00 şi 17.00 – 20.00 şi vor cuprinde expoziţii de tehnică militară, standuri cu ofertele educaţionale ale instituţiilor militare de învăţământ, ateliere interactive de noduri marinăreşti, face-painting şi foto-corner, iar pasionaţii de nave pot experimenta, gratuit, tensiunea din interiorul bătăliilor navale virtuale, într-un spaţiu special amenajat de echipa World of Warships. 

Totodată, Asociaţia Tradiţia Militară va prezenta ţinute militare de epocă, iar Agenţia „Loski” va prezenta colecţia vestimentară „Cruise”, cu tematică marină, inspirată din uniformele marinarilor.

În prima parte a zilei de luni, după defilarea aviaţiei, Zeul Neptun îşi va face apariţia, în jurul orei 11.00, însoţit de alaiul său, şi va da startul jocurilor şi concursurilor marinăreşti, la care vizitatorii vor fi invitaţi să participe. Prezenţa Zeului Neptun şi a alaiului său va fi asigurată de Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius” din Constanţa.

“Formaţia de nave militare, ancorate în faţa Comandamentului Flotei, va defila, în intervalul orar 11.00-12.00, de la Constanţa până la Midia şi înapoi, pentru a saluta turiştii aflaţi pe litoral. Defilarea va fi încheiată de parada ambarcaţiunilor turistice, în jurul orei 12.45, după care Zeul Neptun se va retrage şi va urma un spectacol de artificii, oferit de către Primăria Municipiului Constanţa”, au transmis Forţele Navale. 

În cea de-a doua parte a zilei de luni, marinarii militari vor fi prezenţi, în Portul Tomis, între orele 17.00-20.00, după care publicul este invitat la un mini-concert susţinut de formaţiiile muzicale ale Forţelor Navale Române şi Diviziei 101 Aeropurtate a SUA, cantonată la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, care va avea loc pe faleza de la Cazino, în zona grupului statuar „Pescarii”, în intervalul orar 20.00-20.30.

Cea de-a 120-a aniversare a Zilei Marinei Române se va încheia cu un concert extraordinar, susţinut de Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” şi cu retragerea cu torţe a marinarilor, urmate de un spectacol de artificii. 

Retragerea cu torţe va avea loc între orele 20.30-22.00 şi se va desfăşura pe itinerariul Cazino – Bulevardul Regina Elisabeta – Farul Genovez – Comandamentul Flotei – Piaţa Ovidiu.

Concertul intitulat „Ave Maria”, susţinut de Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, este dedicat Sfintei Fecioare Maria, protectoarea marinarilor, şi este planificat să se desfăşoare între 21.00 – 22.00, pe faleză, în zona statuii lui Mihai Eminescu.

Spectacolul de artificii, lansate de pe mare, va fi asigurat de către Primăria Municipiului Constanţa şi va încheia manifestările organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button