Zelenski: „Războiul dintre Israel şi Hamas a dus la o încetinire a livrărilor de obuze către Ucraina”
Războiul dintre Israel şi Hamas a dus la o încetinire a livrărilor de obuze către Ucraina, a declarat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite AFP.
„În Orientul Mijlociu, ce credeţi că au început să cumpere mai întâi? Obuzele de calibru 155. Rezervele noastre s-au diminuat”, a spus el.
Israelul, care beneficiază de sprijinul militar al Statelor Unite, bombardează fără încetare Fâşia Gaza de când luptătorii Hamas au masacrat sute de civili în timpul unui atac fără precedent la începutul lunii octombrie.
Preşedintele Zelenski a afirmat, de asemenea, că Rusia stochează rachete pentru atacuri asupra infrastructurilor ucrainene în timpul iernii. „Cred că fac stocuri (rachete), dar nu au mai multe rachete decât înainte. Altfel, ar fi început deja să bombardeze”, a declarat el unui grup restrâns de jurnalişti.
Cred că suntem mai bine pregătiţi pentru iarnă decât înainte”, a spus Zelenski. „Dar nu cred că Rusia va folosi mai puţine arme.(…) Iarna va fi dificilă”, a apreciat el.
„În ceea ce priveşte apărarea aeriană, suntem într-o situaţie mai bună decât iarna trecută”, a adăugat Zelenski.
Ucraina se aşteaptă la o nouă campanie de atacuri ruseşti asupra reţelei sale energetice, aşa cum a fost deja cazul în iarna precedentă, când milioane de ucraineni au rămas fără căldura sau electricitate la temperaturi foarte scăzute.