Internațional

Zelenski: Războiul ar putea dura zeci de ani

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a avertizat că războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei ar putea dura ani sau chiar decenii. Prin urmare, potrivit liderului de la Kiev, aliații ar trebui să-i sprijine acum pe ucraineni, pentru a nu crește riscul unui al treilea război mondial.

Zelenski a făcut declaraţii în acest sens într-un interviu acordat televiziunii finlandeze Yle, care subliniază că, în pofida speranțelor de succes, președintele ucrainean a avertizat că „războiul ar putea dura ani sau chiar decenii”.

Zelenski spune că e mai ieftin ca războiul să fie susținut acum

„Este mai ieftin pentru alte țări să sprijine Ucraina acum, decât să crească riscul unui al treilea război mondial” – a afirmat Volodimir Zelenski, adăugând că războiul din Ucraina ar trebui să se încheie altfel decât cel din Finlanda.

După cum notează Yle, Zelenski s-a referit, probabil, la războiul sovieto-finlandez din 1939-1940, după care finlandezii au fost forțați să cedeze aproximativ 10% din teritoriul lor către URSS. „Simt că o astfel de posibilitate nu ar trebui permisă” – a accentuat președintele Ucrainei.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button