Zelenski, în fața Consiliului de Securitate al ONU: „Unde este securitatea? Dacă nu e nicio alternativă, dizolvați-vă”
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat trupele ruse că ucid aleatoriu civili doar „pentru propria lor plăcere”, într-un discurs în fața Consiliului de Securitate al ONU, în care a pus la îndoială chiar statutul Consiliului de Securitate din care face parte și Rusia, scrie CNN.
Acesta a declarat că acțiunile Rusiei nu diferă de cele ale unui grup terorist, cu excepția faptului că țara condusă de Putin este un membru permanent al organizației. Rusia a avut drept de veto și l-a folosit la întâlnirea precedentă pentru a bloca o rezoluție care condamna propria invazie în Ucraina.
„Unde e securitatea pe care Consiliul de Securitate trebuie să o garanteze? Nu există, deși există un Consiliu de Securitate”, a spus Zelenski.
Președintele ucrainean le-a spus apoi membrilor ONU că au două lucruri de făcut. Unul este excludă Rusia din Organizație, ca fiind „un agresor și o sursă de război care să nu poată să blocheze deciziile împotriva propriei agresiuni, propriului război. Dacă nu se poate face asta atunci al doilea lucru spus de Zelenski a fost: „Dizolvați-vă cu totul”.
„Este evident că instituția cheie menită să combată agresiunile și să asigure pacea nu poate lucra eficient”, a mai spus Zelenski.
„Dacă nu există nicio alternativă și nicio opțiune, atunci dizolvați-vă cu totul”, a spus Zelenski.
Tot în discursul său, Zelesnki a venit cu un apel pentru înasprirea sancțiunilor împotriva Rusiei, dar totodată a cerut garanții de securitate pentru Ucraina.