Internațional

Zelenski continuă asaltul asupra Bisericii Ortodoxe Ruse din Ucraina

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) efectuează percheziții în mai multe biserici şi mănăstiri ale Patriarhiei Moscovei din regiunile Jitomir, Rivne și Transcarpatia – transmite, vineri, agenţia RBC.

Potrivit SBU, în regiunea Transcarpatia, este vizată de percheziţii mănăstirea de călugări Sfântul Nicolae, a Episcopiei Hust, iar în regiunea Jitomir, mănăstirea de maici Sfânta Anastasia şi schitul acesteia, plus schitul Icoana Maicii Domnului din cadrul mănăstirii de maici din Ciopovici, scrie rador.

În regiunea Rivne, au loc percheziţii la Eparhia Rivne-Ostroh, la mănăstirea de maici din Horodok, în complexul monahal Sfântul Gheorghe, la Biserica Tuturor Sfinților din Volin, la Biserica Sfânta Înviere şi la Biserica Sfânta Adormire. „Având în vedere agresiunea armată a Federației Ruse, aceste măsuri sunt luate, printre altele, pentru a preveni utilizarea comunităților religioase pe post de celulă a ‘lumii ruse’ și pentru a proteja populația de provocări și acte teroriste” – explică SBU. Structurile de forţă ucrainene au adăugat că oamenii legii, cu participarea directă a reprezentanților bisericii, efectuează inspectează teritoriile și spațiile pentru a identifica persoanele implicate în activități ilegale în detrimentul suveranității de stat a Ucrainei, precum şi obiecte interzise, în contextul războiului purtat de Rusia.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button