Zeci de persoane au fost reținute la Minsk după ultimele proteste

Zeci de persoane au fost reținute la Minsk, în timpul demonstraţiei de vineri împotriva alegerilor din luna august, despre care protestatarii susțin că au fost furate, a anunțat sâmbătă Ministerul de Interne din Belarus, informează dpa.
Aproximativ 40 de protestatri au fost reţinuţi vineri, însă doar jumătate dintre ei vor fi puși sub acuzare, a mai precizat ministerul.
Grupul bielorus pentru drepturile omului Viesna a confirmat detenţiile, notând că mulţi dintre cei arestaţi demonstrau paşnic. Unii dintre cei reţinuţi de forţele de ordine la o universitate au fost brutalizaţi, a mai declarat Viesna.
Preşedintele Aleksandr Lukaşenko susţine că a câştigat alegerile din 9 august cu peste 80% din voturi. El conduce deja ţara de un sfert de secol.
Dar mulţi bieloruşi cred că rezultatele au fost stabilite dinainte şi au ieşit în stradă pentru proteste regulate după vot. Uniunea Europeană a refuzat să recunoască rezultatele alegerilor.
Studenţii au condus multe dintre recentele proteste, în timp ce mulţi dintre ei sunt acum din nou în campusuri odată cu reluarea anului şcolar universitar.
Protestatarii au convocat duminică o altă mare demonstraţie. Mii de persoane s-au alăturat protestului de săptămâna trecută, mărşăluind paşnic pe străzile Minskului.
Sursa: Agerpres
- ANM: Din 2 februarie, gerul se extinde şi cuprinde aproape două treimi din ţară. Noaptea vor fi temperaturi între -20 şi -8 grade
Meteorologii au acutalizat prognoza, astfel că, după ce de duminică seară până luni dimineaţă gerul cuprinde jumătatea estică a ţării, se extinde, ajungând să se manifeste în aproape două treimi din teritoriul ţării, cu temperaturi care pot ajunge noaptea şi la – 20 de grade Celsius. Conform informării meteorologice transmise duminică de meteorologi, în intervalul 01 … - Centrul Infotrafic, în contextul atenţionării meteorologice din sudul Olteniei, Munteniei şi Dobrogei: Nu sunt instituite restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale şi autostrăzi
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române transmite, duminică seară, în contextul atenţionării meteorologice care vizează intensificări ale vântului, ninsori viscolite, strat de zăpadă valabilă pentru judeţele din sudul Olteniei, al Munteniei şi Dobrogei, că nu sunt instituite restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale şi autostrăzi. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să se informeze cu … - Dossier Center: Relaţia lui Jeffrey Epstein cu Rusia. Finanţistul avea legături strânse cu un absolvent al Academiei FSB, care pregăteşte ofiţeri de informaţii / Belyakov ar putea fi vârful icebergului în legăturile dintre elitele ruse şi Epstein
Au apărut noi detalii în cazul lui Jeffrey Epstein, finanţistul şi infractorul sexual american care s-a sinucis în 2019, după ce a fost arestat sub acuzaţia de trafic de persoane şi solicitare de prostituţie. Deşi au fost făcute publice sute de nume ale victimelor şi clienţilor săi, până acum aproape că nu existau urme ruseşti … - Atac rusesc asupra unui autobuz care transporta mineri ucraineni
Atacul rusesc asupra unui autobuz în apropierea orașului Pavlohrad din regiunea ucraineană Dnipropetrovsk a ucis cel puțin 15 mineri și a rănit alți șapte, a anunțat cea mai mare companie energetică privată din Ucraina, DTEK, citată de The Kyiv Independent. Rusia a lansat un atac pe scară largă împotriva minelor DTEK, a anunțat compania. Unul din … - Avocata Adriana Georgescu, prinsă când lua mită promițând intervenții la lideri liberali, a ocupat o funcție în PNL Sector 1 în 2019
Avocata Adriana Georgescu, prinsă în flagrant când primea mită 60.000 de euro de la un afacerist, între timp suspendată din PNL, a fost numită în 2019 secretar general adjunct al PNL Sector 1. Sebastian Burduja, care era președintele filialei atunci, a explicat că aceasta a fost singura candidată pe post și era recomandată de conducerea …