Internațional

Zeci de mii de oameni au protestat la Zagreb împotriva certificatului verde

Sâmbătă după-amiază, peste 20.000 de oameni au protestat în centrul capitalei croate, Zagreb (foto), împotriva instituirii certificatului verde pentru accesul în anumite spații.

Aceștia au mărșăluit în tăcere pe străzile Zagrebului, până s-au adunat în fața Parlamentului în Piața Sf. Marcu, unde au erupt în scandări: „Trădare”, „Trădare”, „Trădare”.

O persoană a fost reținută.

Proteste similare au avut loc și weekend-ul trecut, la care au existat și incidente, în urma cărora au fost reținute câteva persoane.

Proteste masive au avut loc și în Austria, împotriva intenției autorităților de a introduce vaccinarea obligatorie din februarie 2022.

Peste 30.000 de oameni au protestat la Graz, 5.000 la Klagenfurt și 3.000 la St. Polten împotriva acestei decizii.

Protestul de la Graz a fost cel mai mare din 1945 încoace.

Weekendul trecut, la Viena a avut un loc protest uriaș împotriva intenției Guvernului de a introduce vaccinarea obligatorie împotriva Covid-19.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button