Social

Zeci de călători CFR au plecat pe câmp, la ocazie. Trenul București Nord – Suceava a rămas duminică blocat, după ce s-a stricat locomotiva 

Trenul Interregio 1751, care a plecat duminică din gara București  Nord în jurul orei 11,00 și trebuia să ajungă la Burdujeni la ora 17,00 a rămas blocat în plin câmp între Adjud și Sascut, după o defecțiune la locomotivă, iar câteva zeci de pasageri au preferat să plece pe câmp, spre drumul național, pentru a căuta o alternativă de a ajunge la destinație, scrie Monitorul de Suceava.

În tren se aflau circa 400 de călători, iar o parte dintre aceștia au decis să coboare din trenul care stătea în câmp și să meargă la marginea E85, pentru a lua o ocazie, sau să plece acasă cu mașinile prietenilor, care au fost chemați prin intermediul telefonului mobil pentru a-i prelua. Imaginile surprinse de călători cu oamenii care au coborât din tren cu valize și au luat-o direct prin lanul de grâu pentru a ajunge la asfalt s-au viralizat rapid.

Trenul a ajuns la Suceava cu două ore și jumătate întârziere, iar în gara Bacău, bătrânii și minori au primit apă și biscuiți.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button