Metoda Spider-man. Doi bărbaţi reţinuţi pentru tâlhărie în Sectorul 2

Doi bărbaţi au pătruns într-un apartament din sectorul 2 al Capitalei, unul dintre ei folosind o frânghie cu care a coborât pe perete de pe acoperişul blocului, au imobilizat persoana care se afla în casă şi au sustras bunuri şi bani în valoare de 13.000 de lei, spunându-i că sunt poliţişti, cei doi fiind reţinuţi pentru tâlhărie, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, vineri, poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti şi în judeţul Ilfov şi au condus la audieri 2 bărbaţi bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.
„Activităţile s-au desfăşurat într-un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată. Cercetările s-au declanşat după ce, la data de 29 iunie, o persoană ar fi pătruns fără drept într-un apartament din sectorul 2, profitând de faptul că uşa era neasigurată. Totodată, o altă persoană ar fi pătruns concomitent în locuinţă coborând în rapel pe o frânghie fixată pe acoperişul blocului. Cele două persoane ar fi imobilizat pe un bărbat care locuia în respectivul apartament, după ce ar fi pretins că sunt poliţişti. Cei doi ar fi sustras ulterior bunuri şi bani cauzând un prejudiciu estimat la suma de 13.000 de lei”, se precizează în comunicat.
Oamenii legii informează că în urma probatoriului administrat, faţă de cei doi bărbaţi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore şi a fost sesizată unitatea de parchet competentă în vederea propunerii de luare a măsurii arestului preventiv.
- AUR e cu REZISTII! Nu votează guvernul Veștea, la fel ca Bolojan și Fritz
Răsturnare totală de situație pe scena politică românească. Într-un gest care îi va lăsa cu siguranță mască pe propriii alegători, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a ajuns să joace exact aceeași carte cu cei pe care, până mai ieri, îi numea „reziști”, „globaliști” și „soroșiști”. AUR a anunțat oficial că nu va vota învestirea noului … - Datoria externă a României a crescut cu un miliard de euro în primele luni din 2026
Datoria totală externă a României a crescut cu un miliard de euro în primele patru luni ale anului 2026, potrivit datelor prezentate luni de Banca Națională a României (BNR). În perioada ianuarie-aprilie 2026, datoria externă totală a crescut cu peste 1 miliard de euro, până la 229,5 miliarde de euro. Astfel, datoria externă pe termen lung a însumat … - Românii sting lumina: consumul de energie electrică al populației a scăzut cu 10% în primele luni ale anului
Consumul de energie electrică, în primele patru luni ale anului 2026, a scăzut în gospodăriile populației cu peste 10%, dar și în economie cu 0,4%, față de perioada similară din 2025, arată datele INS. INS arată luni că principalele resurse de energie primară, în perioada 1 ianuarie-30 aprilie 2026, au totalizat 10.482,4 mii tone echivalent … - Mesaj important pentru România de la FOREN 2026. Experții în energie avertizează: cea mai scumpă resursă nu mai este gazul sau electricitatea
Viitorul energiei în România și Europa a fost unul dintre principalele subiecte discutate la FOREN 2026, cel mai important forum regional dedicat sectorului energetic din Europa Centrală și de Est. Lideri ai industriei, oficiali guvernamentali și reprezentanți ai marilor companii din energie au transmis un mesaj comun: investițiile trebuie accelerate, iar sistemele energetice trebuie adaptate … - Imperiul Tinmar, la un pas de faliment: Sutele de milioane de euro ”furate” de Augustin Oancea de la statul român s-au evaporat în Dubai
Imperiul financiar controlat de miliardarul Augustin Oancea, patronul grupului Tinmar, traversează cea mai neagră perioadă din istoria sa, fiind amenințat direct de faliment. Problemele uriașe din România — unde compania a fost lovită de sancțiuni istorice și anchete penale — s-au propagat rapid și în Emiratele Arabe Unite. Acolo, portofoliul imobiliar faraonic gestionat de ginerele …




