Politică

”Vulpea” ar vrea din nou la butoane! Devalizarea și falimentarea Bucureștiului prin companiile municipale

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat hotărâri de înființare a celor mai multe companii municipale în vara anului 2017, la propunerea Gabrielei Firea. Acum vulpea mafiei PSD ar vrea din nou să ajungă la butoane și să readucă oamenii clanurilor în companiile municipale, pentru a devaliza bugetul Capitalei. Deși a promis că le desființează, Nicușor Dan nu s-a ținut de cuvânt, iar o mare parte din aceste companii prin care sunt furați banii bucureștenilor au rămas active.

Din primul moment, 20 dintre cele 25 de companii au fost o sursă de scandal politic. USR a susținut că înființarea a fost ilegală. Iar instanța i-a dat dreptate.

Dar Firea n-a desființat companiile, ci a recurs la tot soiul de artificii administrative pentru a le menține în funcțiune. În plus, le-a dat împrumuturi și contracte de sute de milioane de lei.

Din păcate, multe au lucrat la suprapreț și au risipit banii bucureștenilor. Altele au făcut achiziții îndoielnice, cercetate în prezent de DNA. În conducerea multor companii au fost aduși, politic, oameni care nu aveau nicio legătură cu domeniile de activitate în care li se cerea să performeze, în interesul bucureștenilor.

Parte dintre oamenii din conducere erau apropiați sau chiar rude prin alianță cu Gabriela Firea sau cu alți politicieni din PSD și ALDE.

S-a ajuns la tot felul de artificii administrative și la dizolvări și reînființări de societăți. În campania electorală, Nicușor Dan, USR și PNL au promis că vor desființa companiile municipale, cu excepția celor care se ocupă de termoficare și a STB SA.

Cine și ce trebuia să desființeze

După ce au câștigat alegerile, USR și PNL și-au împărțit controlul asupra holdingului municipal.

USR a preluat majoritatea în 15 companii, cu scopul de a desființa 13 și de a salva 2: Trustul de Clădiri Metropolitane și Termoenergetica.

PNL a preluat controlul în celelalte 10 companii, cu scopul inițial de a desființa 8 și de a salva 2: STB și Energetica Servicii.

Între timp, planurile s-au mai schimbat.

Spre exemplu, liberalii au salvat și Compania Municipală Parking. Iar Compania Municipală Eco Igienizare tocmai a ieșit din insolvență, semn că acționarii și-au dorit să o mențină în funcțiune pe termen mai lung.

În cazul altor companii, cum ar fi Cimitire – controlată de USR – nu s-a ajuns la desființare pentru că, momentan, ea ar fi dezavantajoasă, din cauză unor datorii mari la ANAF.

Iată situația juridică a fiecărei companii municipale în parte, dar și perspectivele sale.

Nr. Crt.Nume companie municipalăStare juridică actualăPerspectivă
1Energetica București SA (înlocuită de Energetica Servicii București SA)radiată
2Agrement SAlichidaredesființare
3Întreținerea Arborilor și a Spațiului Verde București SAlichidaredesființare
4Parcuri și Grădini SAlichidaredesființare
5Protecție Civilă și Voluntariat SAlichidaredesființare
6Publicitate și Afișaj București SAlichidaredesființare
7Consolidări SAfalimentdesființare
8Dezvoltare Durabilăfalimentdesființare
9Medicală SAfalimentdesființare
10Sport pentru Toțifalimentdesființare
11Străzi, Poduri și Pasajefalimentdesființare
12Tehnologia Informației București SAfalimentdesființare
13Turistică București SAfalimentdesființare
14Pază și Securitate SAfalimentdesființare
15Managementul Transportului SAinsolvențădesființare
16Eco Igienizare SAactivă, de curând ieșită din insolvențăcontinuarea activității
17Imobiliară București SAactivădesființare
18Cimitire București SAactivădesființare
19Managementul Traficuluiactivăcontinuarea activității
20STB SAactivăcontinuarea activității
21Iluminat Public SRLactivăcontinuarea activității
22Energetica Servicii SAactivăcontinuarea activității
23Termoenergetica SAactivăcontinuarea activității
24Parking SAactivăcontinuarea activității
25Trustul de Clădiri Metropolitaneactivăcontinuarea și diversificarea activității

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button