Vot în Parlamentul European: Eurodeputații cer statelor UE să primească Bulgaria, România și Croația în spațiul Schengen

Parlamentul European solicită statelor membre și Consiliului Uniunii Europene să ia măsurile necesare pentru a admite Bulgaria, România și Croația în spațiul Schengen, intr-o rezoluție adoptată vineri cu o largă majoritate de 520 voturi pentru, 86 împotrivă și 59 abțineri și care se referă la restabilirea rapidă și completă a liberei circulații transfrontaliere în urma crizei COVID-19.
“Eurodeputații solicită, de asemenea, Consiliului și statelor membre să își intensifice eforturile în ceea ce privește integrarea spațiului Schengen și să ia măsurile necesare pentru a admite Bulgaria, România și Croația în spațiul Schengen“, se arată într-un comunicat.
Votul rezoluției vine după ce Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne din Parlamentul European a făcut apel, în pregătirea acestui document, la statele membre ale Uniunii Europene să întreprindă pașii necesari pentru primirea Croației, Bulgariei și României în Spațiul Schengen.
Rezoluția, care vizează în ansamblul său revenirea la un spațiu Schengen complet funcțional după pandemia de coronavirus, cere “Consiliului și statelor membre să își intensifice eforturile pentru integrarea în Schengen și să întreprindă pașii necesari pentru admiterea Bulgariei, României și Croației în Schengen”.
Cât privește admiterea Bulgariei, României și Croației în spațiul Schengen, apelul Parlamentului European reprezintă un mesaj politic ce se înscrie în linia declaraţiei comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, care a propus recent ca România, Bulgaria şi Croaţia să adere la Schengen, ca “măsură de actualizare şi consolidare a acestui spaţiu”.
Parlamentul European a dat undă verde încă din 2011 pentru aderarea Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen, poziție reafimată de-a lungul vremii de mai multe ori până la cel mai înalt nivel, atât în ceea ce privește Comisia Europeană, cât și legislativul european.
În ceea ce privește Croația, cel mai tânăr membru al Uniunii Europene, aceasta a primit undă verde din partea Comisiei Europene în luna octombrie a anului 2019 pentru aderarea la spațiul Schengen.
Decizia finală pentru aderarea deplină a unui stat membru la spaţiul Schengen necesită un vot în unanimitate al tuturor statelor.
Sursa: www.caleaeuropeana.ro
- Lege de robi: dacă nu îți plătești amenda îți iau carnetulRomânia pare hotărâtă să-și strivească propriii cetățeni sub bocancul unui stat tot mai abuziv. Noua propunere legislativă, care prevede suspendarea permisului de conducere pentru neplata unei amenzi timp de 90 de zile, nu este o simplă măsură administrativă. Este o formă de represiune economică. O lege de robi. Întâi îți dă statul o amendă, apoi …
- Nicușor Dan, în presa germană: Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024Nicușor Dan, aflat într-o vizită în Germania, a afirmat într-un interviu acordat publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung că serviciile secrete nu s-au implicat suficient în gestionarea situație create de anularea alegerilor prezidențiale în 2024 și că are de gând să numească în fruntea serviciilor două persoane care să nu provină nici din servicii, nici din politică. …
- Familia tradițională, model de carieră la stat: mamă, tată, fiu și nora, toți angajați la primărieÎn multe primării din România, mai ales în mediul rural, „familia tradițională” nu mai este doar o valoare culturală, ci a devenit o schemă perfectă de ocupare a instituțiilor publice. Mamă, tată, fiu și noră ajung angajați pe posturi bine plătite în aceeași primărie, în timp ce mii de tineri calificați nu prind niciun loc …
- Recalcularea pensiilor întârzie inexplicabil: sistemul informatic cedează, iar pensionarii așteaptăRecalcularea pensiilor bate pasul pe loc, cu întârzieri de luni de zile, în timp ce autoritățile invocă probleme informatice și măsuri fiscale neclare. Ministrul Muncii, Florin Manole, recunoaște că nici așa-numita „mică recalculare” nu avansează, iar softul Casei de Pensii este „suprasolicitat”. Pensionarii rămân în continuare victimele unui sistem blocat între promisiuni și erori de …
- Guvernul taie 40% din posturi, dar inventează o nouă direcție! Austeritate cu parfum de sinecuri la Palatul VictoriaMăsuri de austeritate anunțate cu surle și trâmbițe, dar în spatele „reformei” se naște o nouă structură de stat. Se dau afară sute de oameni, dar se înființează „Departamentul pentru Continuitate Guvernamentală” , o invenție birocratică cu 7 posturi noi și zero eficiență. Iar flota de mașini de lux merge mai departe, pe 12 milioane …