Internațional

Volodimir Zelenski anunță ce va face Ucraina cu cele 40 de miliarde de dolari venite din SUA

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lăudat Camera Reprezentanţilor a SUA pentru aprobarea unui pachet de asistenţă de 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina, afirmând că ajutorul va contribui rapid la apărarea Ucrainei. Pachetul mai trebuie să fie aprobat de Senatul SUA înainte de a fi semnat de preşedintele Joe Biden, transmite BBC.

În ultimul mesaj video postat pe reţelele de socializare, Zelenski a declarat că fondurile ”vor fi utilizate cât mai repede posibil şi fără birocraţie pentru a consolida apărarea Ucrainei”.

”În primul rând, este vorba de arme şi muniţii pentru noi, echipamente. Dar nu numai atât. Este, de asemenea, un sprijin pentru investigarea crimelor de război ale Federaţiei Ruse, ale ocupanţilor, sprijin pentru activitatea diplomatică şi multe altele”, a afirmat preşedintele ucrainean, informează Agerpres.

În plus, Zelenski i-a mulţumit preşedintelui Biden pentru că a semnat legislaţia „lend-lease”, care permite trimiterea rapidă de echipamente în Ucraina, cu condiţia ca acestea să fie înlocuite sau rambursate ulterior.

„Vom avea acces la arme, muniţie şi echipamente moderne şi nu trebuie să căutăm opţiuni pentru a plăti pentru toate acestea”, a spus el.

Sistemul a fost folosit pentru prima dată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a eficientiza ajutorul SUA pentru aliaţii săi care luptau împotriva Germaniei naziste, inclusiv Uniunea Sovietică.

„Pur şi simplu, lend-lease este o schemă pentru a ne oferi tot ce avem nevoie pentru apărare”, a mai declarat Zelenski.

Acesta a afirmat că Ucraina discută în mod constant cu prietenii săi ”despre garanţii de securitate pentru ea însăşi”.

”Negociem cu cele mai importante naţiuni ale lumii pentru a oferi Ucrainei încredere în securitate pentru decenii de acum încolo. Este pentru prima dată în istoria statului nostru când este posibil să se stabilească astfel de garanţii. Nu ceva în memorandum, nu o dorinţă declarativă pentru un anumit curs, ci garanţii specifice. Nu doar semnificative din punct de vedere juridic, ci şi explicitate în mod clar: ce anume, cine anume şi cum anume ne garantează”, a mai afirmat preşedintele ucrainean.

Acesta a precizat că ”toate aceste lucruri nu vor funcţiona într-o singură zi sau în câteva zile”, dar apreciază că ”luna mai a acestui an va avea o semnificaţie deosebită în istoria Ucrainei”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button