Vladimir Putin: Ucraina nu a existat „în istoria omenirii” până la crearea sa de către Uniunea Sovietică
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, marţi, că Ucraina nu a existat „în istoria omenirii” până la crearea sa de către Uniunea Sovietică, în 1922, aceasta fiind una dintre principalele justificări ale Kremlinului pentru intervenţia sa militară din ţara vecină.
„Autorităţile sovietice au creat Uniunea Sovietică. Este un fapt bine cunoscut. Iar până atunci nu a existat nicio Ucraină în istoria omenirii\”, a declarat Putin în cursul unei întâlniri cu preşedintele Curţii Constituţionale, Valeri Zorkin, relatează EFE preluat de Agerpres.
Liderul de la Kremlin a făcut acest comentariu în timp ce se uita la copia unei hărţi a Imperiului Rus, care ar fi fost realizată în Franţa în secolul al XVII-lea şi care i-a fost oferită de preşedintele Curţii Constituţionale, căruia i-a fost decernat marţi premiul de stat la Kremlin.
Pe această hartă, potrivit presei ruse, sunt marcate mai multe teritorii, cum ar fi Uniunea Polono-Lituaniană, dar nu şi Ucraina ca entitate independentă.
În cadrul ceremoniei desfăşurate la Kremlin, Putin a subliniat că o parte a poporului rus a fost separată de restul statului din cauza unei „nedreptăţi istorice”, referindu-se la dezmembrarea URSS în 15 state independente în 1991.
„Dar, cu toate acestea, ei nu au încetat niciodată să fie oamenii noştri”, a spus el. Vorbim, practic, despre acelaşi argument pe care Putin îl repetă de ani de zile şi pe care l-a prezentat în timpul unui discurs televizat istoric la 21 februarie 2022, cu trei zile înainte de declanşarea actualei campanii militare în Ucraina.
Putin consideră că Kievul ar trebui să-i mulţumească fondatorului URSS, Vladimir Lenin, pentru că a permis crearea Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene.
URSS a fost creată în decembrie 1922 ca stat federal. Punctul 26 al tratatului de înfiinţare a Uniunii Sovietice prevedea dreptul fiecărei republici de a părăsi liber uniunea. Ruşii şi ucrainenii se aflau pe picior de egalitate.