Premierul Mateusz Morawiecki: Polonia este o casă deschisă pentru toţi belaruşii care au nevoie de ajutor

Polonia îi susţine pe belaruşii care luptă pentru a avea o ţară democratică, liberă şi suverană, a susţinut premierul polonez Mateusz Morawiecki după întâlnirea avută miercuri, la Varşovia, cu lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, potrivit site-ului thenews.pl.
„Polonia este o casă deschisă pentru toţi belaruşii care au nevoie de ajutor. Ca parte a programului nostru Solidaritate cu Belarus, noi îi ajutăm pe cei care au fost reprimaţi”, a declarat Morawiecki în faţa jurnaliştilor.
Şeful executivului polonez a spus că toţi protestatarii care au fost bătuţi în timpul demonstraţiilor din Belarus au posibilitatea de a primi ajutor în Polonia, adăugând – potrivit agenţiei de presă PAP – că mulţi belaruşi primesc deja tratament medical pe teritoriul polonez.
În pofida înăbuşirii brutale a protestelor de către liderul de la Minsk, Alexandr Lukaşenko, demonstranţii şi-au continuat zilnic manifestaţiile începute după alegerile prezidenţiale din 9 august, scrutin contestat de opoziţie şi nerecunoscut de Uniunea Europeană.
În august, Morawiecki a promis că ţara sa va încerca să susţină ţara vecină Belarus prin deschiderea frontierei comune şi a pieţei forţei de muncă şi prin furnizarea de sprijin financiar pentru societatea civilă.
După întrevederea desfăşurată miercuri, Morawiecki şi Tihanovskaia s-au întâlnit, la Centrul belarus din Varşovia, cu membri ai minorităţii belaruse din Polonia.
Tihanovskaia urmează să participe joi la o conferinţă economică internaţională în oraşul Karpacz din sud-vestul Poloniei şi să se întâlnească cu Boris Budka, liderul Platformei Civice, cel mai mare partid de opoziţie polonez.
Sursa: Agerpres
- Expert în inginerie hidrotehnică, despre scufundarea barjelor în Dunăre: „Frecție la picior de lemn”
România se află în luna august în stare de alertă la nivel național, după ce nivelul foarte scăzut al Dunării și al râurilor a dus la scăderea producției de energie electrică. Între timp, premierul interimar Ilie Bolojan a făcut apel al populație, companii și instituții publice să reducă consumul de energie. În paralel, țara noastră … - Iluzia „gratuității” la Craiova: Cum au costat luminițele de Crăciun peste 25 de milioane de euro!
Târgul de Crăciun din Craiova a fost vândut ani la rând publicului larg și presei naționale drept o capodoperă a administrației locale, un miracol administrativ care a propulsat orașul în topurile europene fără să coste municipalitatea niciun ban. În discursurile oficiale, primarul Lia Olguța Vasilescu a repetat obsesiv aceeași narațiune triumfalistă, susținând că toate ornamentele, … - Centralele pe cărbune pot fi închise doar dacă sunt puse altele în funcțiune. Bolojan și reziștii se opun
Senatul a trecut modificările PSD prin care nicio capacitate de producere a energiei nu mai poate fi închisă până când nu sunt puse în funcțiune capacități care să le înlocuiască. Și AUR și-a asumat amendamentele. Premierul Bolojan spune că amendamentul este populist, iar România a semnat un angajament prin PNRR prin care, în schimbul unor … - Facturile la energie ar putea crește cu până la 20%. Avertismentul experților pentru consumatori
Facturile la energie nu vor crește imediat din cauza crizei energetice, însă scumpirile ar putea apărea la reînnoirea contractelor. Experții estimează majorări cuprinse între 2% și 20%, în funcție de evoluția pieței. Consumatorii sunt sfătuiți să verifice până când este valabil prețul din contract. România înregistrează în această perioadă unele dintre cele mai mari prețuri … - Mafia gunoaielor la Constanța: Cum au dictat un procuror și o fostă coafeză monopolul pe deșeuri!
Dosarul procurorilor constănțeni reținuți, Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță, capătă proporții uriașe, ramificându-se spre cele mai înalte sfere ale administrației publice locale și ale mediului de afaceri de la malul mării. Informații de ultimă oră din culisele perchezițiilor efectuate recent de Parchetul General scot la iveală un sistem mafiot în care dosarele penale erau …




