Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost trimis în judecată în dosarul accidentului în care a fost implicat la sfârșitul anului trecut și care s-a soldat cu decesul a două persoane, el fiind acuzat de ucidere din culpă.
Procurorii argeșeni care au instrumentat dosarul accidentului produs în 26 decembrie 2019, pe DN7, în județul Argeș, în zona localității Zamfirești, au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a lui Daniel Chițoiu sub acuzația de ucidere din culpă, relatează News.ro.
Procurorii au început urmărirea penală pe numele lui Daniel Chițoiu în luna ianuarie a acestui an, la mai puțin de o lună de la producerea accidentului în care un bărbat de 82 de ani și soția acestuia au murit, iar o altă persoană a fost rănită, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit violent de mașina fostului ministru care, conform primelor date, a intrat pe contrasens.
Sursa: News.ro
- Ipocrizia prezidențială a lui Nicușor Dan: de la „nu dăm bani pentru Catedrală” la loc de cinste la sfințirea ei
În 2021, Nicușor Dan poza în reformatorul rece și rațional, care „taie risipa” și oprește finanțarea Catedralei Mântuirii Neamului. Promitea că Bucureștiul nu va mai cheltui bani publici pe „grandomanii” administrațiilor trecute. Patru ani mai târziu, același politician, devenit președinte al României, își face apariția triumfală la sfințirea aceleiași Catedrale, alături de familie, în primul … - Românii ar putea urma exemplul spaniolilor: peste 50.000 de oameni au ieșit în stradă la Valencia, la un an după inundațiile care au ucis mii de persoane
Protestatarii cer demisia liderului regional din cauza modului în care a gestionat unul dintre cele mai grave dezastre naturale din Europa din ultimele decenii. Peste 50.000 de oameni au ieșit sâmbătă în stradă, în orașul spaniol Valencia, pentru a marca un an de la inundațiile devastatoare de anul trecut și pentru a denunța modul în … - Bolojan împrumută România pentru sinecurile din administrația publică
Premierul Ilie Bolojan a recunoscut public că România nu își poate plăti salariile din sectorul public fără împrumuturi externe. Într-un interviu la Digi24, șeful Guvernului a declarat că, dacă țara nu s-ar împrumuta în 2026, „niciun angajat din sectorul public nu și-ar primi salariul”. Declarația sa aruncă o lumină dură asupra modului în care administrația … - Firmele de construcții încep să facă concedieri. Statul nu a plătit facturile de aproape un an
Criza din construcții a devenit explozivă. După luni întregi de promisiuni și amânări, statul nu a mai plătit de aproape un an lucrările contractate, iar firmele nu mai pot rezista. Multe au început deja să concedieze angajați, iar altele se pregătesc să intre în insolvență. Constructorii care au lucrat pe fonduri publice au ajuns în … - Sistemul are planul făcut: Bucureștiul să fie capturat din nou de hoardele neomarxiste
Nicușor a devenit președinte, iar ceea ce urmează sunt doar aparențe de democrație. Alegerile care se pregătesc pare că nu vor schimba nimic — câștigătorul va fi stabilit în spatele ușilor închise, prin înțelegeri de culise între aceiași oameni care controlează statul de ani de zile. Nicușor Dan vrea să lase moștenire cartela de la …