Virgil Popescu, prins cu ocaua mică: Taxa pe soare a fost publicată în Monitorul Oficial
Guvernul a publicat marți seară în Monitorul Oficial și a și trimis Parlamentului ordonanța de urgență pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, adoptată în ședința din 29 noiembrie, care a declanșat scandalul public al așa-numitei ″taxe pe soare″. Există însă o neconcordanță fundamentală între ce a apărut în Monitorul Oficial și unul dintre documentele trimise Senatului în vederea declanșării procedurii de dezbatere a proiectului de lege de aprobare a ordonanței.
Astfel, în corpul propriu-zis al OUG, articolul care a stârnit controverse este formulat astfel: ″Autoritățile administrației publice centrale și ANRE pot aplica taxe și tarife nediscriminatorii și proporționale prosumatorilor de energie din surse regenerabile, în legătură cu energia electrică din surse regenerabile autoprodusă de aceștia care rămâne în spațiile lor (…)″. Această formulare apare atât în varianta publicată în Monitorul Oficial, cât și în cea trimisă Senatului. Formularea transpune fidel textul Directivei UE 2001/2018: ″Statele membre pot aplica taxe și tarife nediscriminatorii și proporționale autoconsumatorilor de energie din surse regenerabile, în legătură cu energia electrică din surse regenerabile autoprodusă de aceștia care rămâne în spațiile lor (…)″.
În schimb, chiar în tabelul de concordanță trimis Senatului în care sunt puse unul lângă celălalt textul OUG și cel al Directivei, document datat 5 decembrie 2022, adică după aprobarea din ședința de Guvern din 29 noiembrie, formularea ordonanței românești este: ″Autoritățile administrației publice centrale și ANRE aplică taxe și tarife nediscriminatorii și proporționale prosumatorilor de energie din surse regenerabile, în legătură cu energia electrică din surse regenerabile autoprodusă de aceștia care rămâne în spațiile lor (…)″.