Virgil Popescu a pus jugul pe români: Facturi exorbitante la energie și nimeni nu îl trage la răspundere
România a avut, pe 27 iulie 2022 , al doilea cel mai mare preț la piața energiei electrice pentru ziua următoare (PZU): 516 euro/MWh. Doar Franța a avut un preț mai mare în ziua respectivă. Și nu este nicidecum o premieră. În multe din zilele anului acesta am avut chiar cel mai mare preț din Europa pe piața zilei următoare.
De la începutul anului, avem a opta cea mai mare creștere de preț la energie electrică PZU, iar de la începutul lunii iulie a 9-a cea mai mare creștere de preț din Uniune. Prețul electricității poloneze pe piața PZU este jumătate față de prețul de la noi, ungurii, bulgarii și cehii au și ei prețuri mai mici decât al nostru.
Pe de altă parte, avem a doua rezervă de gaze din UE, a doua de țiței și a cincea de lignit. Avem și două reactoare nucleare, aflându-ne printre cele 13 națiuni europene înzestrate cu așa ceva. Iar ca potențial hiroenergetic suntem pe locul 4 în Europa. De altfel, avem o hidrocentrală chiar pe cursul inferior al celui mai mare fluviu din UE. Și atunci cum se explică faptul că plătim un preț atât de mare pentru electricitate?
În primul rând, să vedem cine produce această electricitate:
Așadar, Hidroelectrica produce 28% din energia electrică acest an, 18,7% Complexul Energetic Oltenia (CEO), 18,4% Nuclearelectrica. Deci, două treimi din energia electrică este produsă numai de companii la care statul este larg majoritar (peste 80% din acțiuni). Și încă 18% este energie produsă în CET-ri și la centrala pe gaze de la Brazi a OMV. Deci statul este producătorul a peste trei sferturi din energia electrică din țară! În mod logic, statul, prin Ministerul Energiei, este responsabil de prețurile din piață, pentru că el vinde trei sferturi din energia electrică. Ministrul energiei este, de aproape trei ani, același om, Virgil Popescu pe numele său. Nimeni nu l-a deranjat nici măcar cu o întrebare sau cu o floare pe acest om de trei ani încoace.
Și tot ministrul enrgiei este cel care conduce Romgaz, compania care stă de doi ani și se uită la șantierul centralei de Iernut, oprit după ce s-a terminat obiectivul în proporție de peste 90%! Ați auzit de vreo demisie/demitere la Romgaz?
Același ministru al energiei păstorește și mineritul de la CEO, acolo unde singura sa politică este închiderea minelor și a grupurilor energetice pe cărbune. Ș-a suspendat exploatarea în cea mai mare carieră din țară, la Roșia, prin decizie judecătorească. Acolo fie autorizația de mediu era greșit cerută și dată, caz în care conducerea CEO este vinovată, fie CEO are dreptate și avocații acestei companii nu și-au făcut treaba. Oricum o dai, conducerea CEO trebuia demisă a doua zi după decizia judecătorească respectivă.
Trăgând linie după toate aceste eșecuri, constatăm următoarele:
-nimeni nu plătește (măcar cu funcția) pentru faptul că avem una dintre cele mai scumpe electricități din Europa deși suntem în frunte la resurse
-nimeni nu plătește pentru blocarea exploatării de la Roșia
-nimeni nu plătește pentru stoparea lucrărilor la iernut
Ba mai mult, nimeni nu plătește pentru reducerea producției de energie electrică cu 8% în semestrul I din 2022 față de semestrul corespunzător din 2021. Cum poate atunci să meargă înainte această țară ?