Cea mai mare captură de țigări de contrabandă a anului: un camion plin cu 162.000 de pachete

Poliţiştii de frontieră din de la Bechet (Dolj) au descoperit, ascunse într-un camion, 162.500 pachete cu ţigări, pe care un cetăţean român a încercat să le introducă ilegal în ţară, transmite Agerpres. E cea mai mare captură de țigări de contrabandă din acest an, având o valoare de peste 2,4 milioane lei.
„În data de 31 iulie, în jurul orei 11,30, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, judeţul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român S.A., la volanul unei camion marca Volvo, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, cărămidă din Grecia pentru o societate comercială din România. Cu ocazia controlului amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul marfă al camionului, un perete fals în spatele căruia erau depozitate mai multe cutii ce conţineau ţigarete”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) transmis, sâmbătă.
Camionul a fost dus la sediul Direcţiei Regionale Vamale Craiova, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea totală de 162.500 pachete cu ţigări, în valoare de 2.437.500 lei.
„În cadrul cercetărilor, şoferul a declarat că el este angajatul firmei care deţine camionul şi nu are cunoştinţă despre marfa ascunsă în interiorul acestuia”, arată sursa citată.
Sursa: www.g4media.ro
- Semnal de alarmă în Deltă! Creșterea numărului de mistreți poate favoriza pesta porcină africană
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (DSVSA) a făcut, miercuri, în timpul unei şedinţe a Comitetului local pentru combaterea bolilor de pe lângă Prefectura judeţului Tulcea, un apel pentru respectarea legislaţiei privind creşterea porcilor în gospodării private, în contextul în care în ultima perioadă s-au primit semnale potrivit cărora a crescut numărul mistreţilor din Delta Dunării, care sunt … - Avertisment NATO: Aliații trebuie să găsească urgent noi arme pentru a se apăra de Rusia și Iran
Țările NATO trebuie să găsească urgent noi arme și să accelereze producția de armament pentru a face față amenințărilor din partea Rusiei și Iranului, a avertizat un oficial militar de rang înalt, care vorbește despre un „moment al adevărului” pentru Alianță. „Trebuie să ne pregătim, altfel vom suferi ceea ce suferă în prezent ţările din … - E bine că suntem conduși de proști ca Miruță. România s-a oferit să participe la operațiunile din strâmtoarea Ormuz cu o flotă de muzeu
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, de la Uniunea Salvați România, a șocat săptămâna aceasta opinia publică și mediile militare de specialitate prin anunțul că România se oferă să participe la operațiunile navale din Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai tensionate și strategice zone maritime ale lumii. Flota militară română, îmbătrânită și subfinanțată cronic timp de … - Gianina Șerban, un baron local de Ilfov în devenire. Nașa lui Simion a pus mâna pe milioanele partidului – frăție totală cu baronul penal Hubert Thuma
Ilfov-ul, județul-satelit al Capitalei, rămâne unul dintre cele mai fertile terenuri pentru cultivarea baronilor locali în România post-decembristă. Dacă până acum numele Hubert Thuma domina peisajul politic și administrativ al județului, un nou personaj prinde contur în umbra scandalurilor și a banilor publici: Gianina Șerban, nașa lui Simion și noua stăpână a finanțelor AUR. O … - Corupții au câștigat! Cine este Jean Vişan noul director al Romsilva și ce avere uriașă are
Jean Vișan a fost desemnat miercuri de către Consiliul de Administrație pentru a conduce Regia Națională a Pădurilor. Mandatul acestuia se va întinde pe o perioadă de trei ani, până în vara anului 2029. Ce avere declară Jean Vișan, noul director plin al Romsilva Declarația de avere a lui Jean Vișan conturează imaginea unui adevărat …




