Politică

(VIDEO)”Marea hoție spirituală” a lui Ciolacu de Bobotează?

Dacă ne amintim de ceea ce scria Petrișor Peiu,  mica „hoție spirituală” a lui Ciolacu de Crăciun, și păstrăm și registrul am putea relata despre ultimele evenimente care îl au în centrul atenției pe Marcel Ciolacu într-un singur fel. Marea hoție spirituală a lui Ciolacu de Bobotează.

Ne amintim, s-a golit Patriarhia după  rugăciunea Tatăl Nostru, de Crăciun. Premierul ajunsese la finalul slujbei, însoțit de fiul său, oamenii s-au rărit, coincidență sau nu, în Biserică rămăseseră mai puțini. A spus ceva și Patriarhul despre prezența premierului la slujbă, s-a vorbit și în presă, nimeni nu a pomenit de evlavia care l-ar fi cuprins subit pe premier.

Consecvent politic sau dintr-o nevoie personală și nedisimulată, Marcel Ciolacu s-a aflat în aceste zile la Muntele Athos, unde a petrecut ultimele sărbători care încheie perioada Crăciunului. El a plecat însoțit de Marian Neacșu, dar și de alți lideri ai PSD.

De Bobotează și Sf. Ioan Botezătorul, premierul s-a înconjurat de călugări și s-a aflat într-o atmosferă, într-un spațiu religios de excepție, guvernat și ocrotit, știut fiind, de chiar Maica Domnului.

A fost primit oficial  la poarta Mănăstirii, potrivit regulilor monahale. S-au rostit rugăciuni și s-au ținut discursuri.

„Excelența Voastră, domnule prim-ministru, împreună cu onorabilul dumneavoastră anturaj (sic!), vă urăm bun venit la Mănăstirea Vatopedi, la această Mănăstire care este Palatul Maicii Domnului”, a spus, printre altele, Bătrânul Efrem.

„Nu este prima dată când veniți aici. Ați venit mai întâi în calitate de președinte al Parlamentului României și acum în cea mai înaltă funcție de prim-ministru al țării”, a spus acesta.

”Cei prezenți au fost revoltați de <șmecheria> lui Ciolacu”, mai scria Petrișor Peiu în urmă două săptămâni

”(…) s-a gândit să păcălească sentimentul creștin al credincioșilor, care pentru el se numesc simplu alegători: a venit la finalul slujbei, după liturghie, doar pentru a fi lăudat de către Patriarh. Din fericire, Părintele Patriarh a făcut-o într-un mod inteligent, astfel încât toată lumea a priceput ce era de priceput”.

Păcat că mica „hoție spirituală” a lui Ciolacu s-a petrecut chiar de Sărbătoarea Nașterii Domnului, un motiv în plus pentru oroarea de politică a majorității românilor…“, a conchis Peiu.

Păcat că ”marea hoție” a lui Ciolacu s-a petrecut chiar la Botezul Domnului… am spune și noi acum, cât despre cititori…

”Ăștia ar fura tot ce pot, necinstea e starea lor naturală! Dovada ca nu înțelege Biblia este ca fățărnicia este unul din păcatele capitale”…

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button