Internațional

VIDEO Şeful Wagner publică imagini cu presupusa repatriere a unor sicrie cu rămăşiţele unor militari ucraineni: „Au luptat cu curaj şi au pierit. Ultimul camion îi va duce înapoi în patria lor”

Fondatorul grupării de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a publicat sâmbătă o înregistrare video care arată, potrivit declaraţiilor lui, sicrie care conţin trupurile militarilor ucraineni care sunt repatriaţi către teritorii controlate de Kiev, transmite Reuters, citată de Agerpres.

În înregistrarea video, Prigojin, îmbrăcat în uniformă militară, spune: „Trimitem acasă încă un transport cu luptători ai armatei ucrainene. Au luptat cu curaj şi au pierit. De aceea, ultimul camion îi va duce înapoi în patria lor”.

În înregistrare pot fi văzuţi bărbaţi în uniformă care bat în cuie sicriele şi îi încarcă într-un camion.

Unitatea condusă de Prigojin, care a lăudat în repetate rânduri armata ucraineană, este vârful de lance în asaltul asupra Bahmutului, a cărui cucerire ar fi pentru trupele ruse un pas către ofensiva spre oraşe mai mari din estul Ucrainei, precum Kramatorsk şi Sloviansk.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button