Social

VIDEO S-a aprins Lumina Sfântă la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Când ajunge în România

Lumina Sfântă de la Ierusalim, considerată un miracol al ortodoxiei, a fost primită la Mormântul Învierii Domnului din Ierusalim sâmbătă, 11 aprilie, în jurul orei 14.13.

Aprinderea Luminii Sfinte se întâmplă în fiecare an de Paște la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare. Atunci, deasupra Sfântului Mormânt, se spune că se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.

„Lumina Sfântă a fost primită la Ierusalim. Credincioși creștini ortodocși din întreaga lume au participat cu puțin timp în urmă la ceremonia de primire a Sfintei Lumini, desfășurată la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim”, a anunțat Ambasada Israelului în România.

Sfânta Lumină, adusă în România cu un zbor privat

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara, între ora 18.00 și 18.30, pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București. De acolo, Lumina Sfântă va fi împărțită delegaţilor eparhiilor BOR prezenţi la aeroport, a anunțat Biroul de presă al Patriarhiei Române.

În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Lumina Sfântă va fi adusă de la Tel Aviv spre București cu un avion privat, a anunțat BoardingPass, site specializat în domeniul aviației.

„Spre deosebire de anii anteriori, când a fost folosit avionul unui milionar român, de această dată e folosit un avion deținut de o companie aeriană din Turcia. Ulterior, de la București vor fi organizate alte zboruri interne pentru distribuirea Luminii Sfinte spre alte orașe mari din țară, revenim cu detalii”, potrivit BoardingPass.

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button