VIDEO: Românii din Cernăuți acuză autoritățile ucrainene că bat bărbații și îi mobilizează în condiții umilitoare
Situația este tensionată în Cernăuți, regiune unde locuiesc mulți români, în condițiile în care autoritățile ucrainene continuă mobilizările în rândul populației pentru a mări efectivele de soldați care luptă pe front împotriva Rusiei.
Etnicii din satele cu populație românească din regiunea Cernăuți susțin că autoritățile ucrainene mobilizează bărbații în condiții umilitoare.
Într-o înregistrare video transmisă cotidianului Monitorul de Suceava este surprinsă o scenă din seara zilei de sâmbătă, 13 aprilie, din satul Mogoșești (Bairachi), din ținutul Herța. Satul se află în zona punctului de trecere a frontierei de la Racovăț, din județul Botoșani.
În imagini se văd mai multe persoane întinse la pământ sau în genunchi, cu cătușe, iar în jurul lor sătenii protestează față de ridicarea bărbaților.
O femeie din Bairachi spune că cei patru bărbați încătușați de ucraineni se întorceau de la muncă și nu ar fi încercat să fugă în România pentru a scăpa de război, deși acesta este pretextul pentru care au fost arestați. Unul din ei a fost eliberat în cursul zilei de duminică și a revenit acasă.
„Se poartă cu noi, românii, mai rău ca cu un câine. Eu am ajuns prima acolo și unul din băieți era plin de sânge, de cum l-au bătut. L-au șters pe față să nu se vadă că e bătut. Le-au luat telefoanele și nu au mai putut anunța familiile ce s-a întâmplat cu ei. Au spus că au vrut să fugă în România, dar de aici până la graniță sunt mulți kilometri. Dar au spus asta ca să aibă acoperire”, a povestit o femeie din sat.
„Aceia care au bani stau liniștiți”
O altă femeie descrie situația din Bairachi ca fiind extrem de tensionată.
„Sunt mai mulți bărbați de la noi din sat care au fost trimiși pe front. Până acum nu a murit nimeni și vrem să se întoarcă acasă cu toții vii și nevătămați. Chiar și directorul școlii a fost mobilizat încă din primele zile de război. A fost acasă în permisie și apoi a plecat înapoi, dar între timp a fost dat dispărut. Au venit să-l caute acasă de mai multe ori, dar nimeni nu știe nimic de el”, a relatat o femeie din satul amintit.
Oamenii spun că incidentul de sâmbătă seară nu este un caz izolat și că același lucru se întâmplă în majoritatea satelor din regiunea Cernăuți.
„Da, e adevărat, suntem cetățeni ucraineni. Avem și drepturi, și obligații, dar noi, oamenii simpli, suntem cei mai expuși. Bărbații noștri sunt luați și trimiși la război, în timp ce aceia care au bani stau liniștiți și se plimbă fără nici o grijă”, a povestit o femeie din Bairachi.
La acțiunea de sâmbătă seară au participat circa 20 persoane din rândul forțelor de recrutare ucrainene, iar cei mai mulți dintre ei, în jur de 15 persoane, erau în civil, cel mai probabil pentru a-i putea depista mai ușor pe cei vizați.
Zelenski este un criminal împotriva propriului popor. Dacă poporul îl da jos atunci va avea liniște și cu rușii.