Bratanovici Cristian, director în cadrul Administrației Naționale Apele Române, trimis în judecată de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
BRATANOVICI CRISTIAN, la data faptei director general adjunct al Administrației Naționale Apele Române, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită,
Două persoane fizice, administratori ai unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită (autorat și complicitate).
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
La data de 8 noiembrie 2019, inculpatul Bratanovici Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit pe raza municipiului Târgu Mureș, de la unul din cei doi oameni de afaceri, suma de 100.000 lei.
Banii respectivi ar fi fost primiți de directorul general adjunct în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, referitoare la asigurarea finanțării astfel încât să fie plătite lucrările efectuate de societatea celor doi oameni de afaceri în cadrul a trei contracte încheiate cu Administrația Bazinală de Ape Mureș, respectiv:
– „Regularizare pârâu Gurasada pe teritoriul comunei Gurasada, lot nr. 3 pârâu Boiu, jud. Hunedoara”,
-„Amenajarea râului Arieș și afluenți pentru apărarea împotriva inundațiilor a localităților Câmpeni, Baia de Arieș, Lunca Arieșului și aval acumulare Mihoiești, jud. Alba, etapa II, rest de executat. Obiect 5 – apărarea localității Bistra”
– „Amenajare complexă Canalul Morii și afluenți la Reghin, jud. Mureș”.
În vederea asigurării confiscării sumei reprezentând obiectul mitei, în cauză s-a dispus poprirea, de către Administrația Bazinală de Apă Mureș, a veniturilor obținute cu titlu de salariu de către Bratanovici Cristian respectiv o treime din venitul lunar net până la concurența sumei de 100.000 de lei și consemnarea acestora la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureș, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa: www.pna.ro
- Nicușor Dan i-a permis Liei Savonea să captureze justiția. Nu a blocat concursul de la CSM, iar acum joacă suspect cu mafia politică
În timp ce societatea aștepta un președinte activ în apărarea statului de drept, Nicușor Dan a ales calea tăcerii și a inacțiunii. Unul dintre cele mai controversate episoade ale acestui început de mandat este legat de concursul de la Consiliul Superior al Magistraturii, proces care a deschis larg ușa pentru consolidarea influenței Liei Savonea asupra … - Topul aplicațiilor din 2025 rămâne aproape neschimbat: ChatGPT, TikTok și Instagram ocupă primele trei locuri
Topul celor mai descărcate aplicații din 2025 rămâne aproape neschimbat, însă selecțiile Google Play pentru cele mai bune aplicații ale anului aduc câteva noutăți interesante Ne uităm la câteva dintre cele mai descărcate aplicații din 2025; topul rămâne aproape neschimbat. Avem ChatGPT, de exemplu, pe locul trei, alături de TikTok și Instagram. Mai interesant este … - Fără venituri la vedere, soțul judecătoarei Lia Savonea își face bloc de 9 milioane de euro
La câteva luni după ce Lia Savonea a ajuns șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, soțul acesteia, Mihai Savonea, a dat lovitura în imobiliare. Astfel, pe 23 octombrie a.c., o modificare a unei autorizații de construire emise de Primăria Sectorului 1 a confirmat că o firmă a lui Mihai Savonea este în spatele unui … - Ratații de la USR compromit protestele pentru justiție. Poate acesta este rolul lor în caracatița Nordis
Protestele pentru justiție, născute din revoltă civică autentică și din dorința de a curăța un sistem profund viciat, ajung din nou să fie deturnate de aceiași actori politici care au dovedit constant că nu sunt capabili să producă reforme reale. De această dată, în prim-plan apar lideri și activiști ai USR, un partid care, deși … - Donald Trump apasă pedala pentru planul de pace. Întâlnire-cheie la Berlin pentru terminarea războiului din Ucraina
Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, și ginerele președintelui Donald Trump, Jared Kushner, se vor întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu liderii europeni la Berlin în acest weekend, a declarat un oficial american informat cu privire la acest subiect, relatează Reuters. Witkoff se va întâlni, de asemenea, cu omologii săi din Franța, Marea …