SĂNĂTATE

VIDEO: O femeie a ajuns să nască pe o pătură, pe trotuarul din fața spitalului Urziceni. Aceasta nu ar fi fost primită în spital

Imagini cu adevărat terifiante circulă pe rețelele de socializare. O femeie din Urziceni ar fi ajuns la spital cu contracții puternice, dar se pare că aceasta nu a fost primită în Spitalul de la Urziceni.

În imagini se vede cum femeia a ajuns să nască pe o pătură, pe trotuarul din fața spitalului.

Femeia este asistată de angajații de pe ambulanță, probabil tot ei fiind și cei care au adus-o la spital.

Nu se cunosc motivele pentru care femeia nu a fost primită în spitalul de la Urziceni.

”Săptămâna începe cu o nouă viață! În această dimineață în jurul orei 6.00, echipajul 97 al SAJ Ialomița, substația Urziceni a asistat la naștere o tânără de 24 ani, mama celei de a treia fetițe perfect sănătoasă! Felicitări mamei, felicitări colegei mele, Gabriela Dobra pentru profesionalism și implicare!

PS. Aș atribui o mare bilă neagră spitalului municipal Urziceni pentru dezinteres total și nepăsare, pacienta prezentându-se cu aproximativ 15 minute înainte la CPU, în travaliu, fiind refuzată, motivandu-se că vor chema ambulanța. Un caz cu happy-end dar nu toate se pot încheia așa.”, scrie Marian, pe pagina personală de Facebook.

content-image

Ulterior, femeia și copilul nou născut au fost urcați în ambulanță. Femeia a născut o fetiță perfect sănătoasă.

Clipul video a fost distribuit de mai multe persoane din Urziceni.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button