VIDEO: Mascații au descins cu mitraliere în casa campionului Vitali Kliciko
Primarul Kievului, fostul campion la box Vitali Kliciko, a acuzat marţi preşedinţia Ucrainei de tentative de intimidare, după o descindere a unor agenţi înarmaţi în imobilul său şi percheziţii la societăţi municipale, informează AFP.
„Nu pot denumi ceea ce s-a întâmplat astăzi altfel decât presiune psihologică”, a declarat primarul, acuzând preşedinţia că s-ar afla în spatele acestor acţiuni. „Nu este un secret că la preşedinţie există în mod regulat reuniuni cu privire la Kliciko. Unii de acolo sunt foarte iritaţi de iniţiativele municipale”, a afirmat primarul Kievului.
Marţi dimineaţa, în jur de zece oameni, dintre care patru înarmaţi cu mitraliere şi cu cagule au intrat în imobilul de la Kiev unde locuieşte primarul, care nu era acasă.
Condus de un prieten al preşedintelui Volodimir Zelenski, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a confirmat că a întreprins percheziţii în imobil, asigurând totodată că acestea nu aveau nicio legătură cu Vitali Kliciko.
Săptămâna trecută, forţele de ordine au întreprins percheziţii la mai multe societăţi municipale şi la domiciliul unui prieten al lui Kliciko, unul dintre liderii partidului său „Udar” („lovitură” în ucraineană), în cadrul unor anchete pentru deturnare de fonduri publice şi fraudă fiscală.
Însă mass-media informează despre un nou conflict între primar şi preşedinţie, care vede în Vitali Kliciko, primar al Kievului din 2014, un potenţial rival în alegerile prezidenţiale din 2024.
Fost campion la box la categoria grea, Kliciko, în vârstă de 49 de ani, a renovat o parte din infrastructura învechită a capitalei ucrainene, oraş cu peste 3 milioane de locuitori, însă mandatele sale de primar au fost marcate de asemenea de scandaluri de corupţie.
El este de asemenea criticat pentru proiecte de construcţie haotice, în special în centrul istoric al Kievului, pentru amplificarea ambuteiajelor care sufocă oraşul şi pentru o apă foarte proastă la robinet.