VIDEO / Imaginea neputinței Rusiei în fața Covid-19: „Medicii au înjurat și ne-au spus: filmați și trimiteți”. Bolnavii, în paturi pe holuri

Cel puțin două spitale din regiunea Novosibirsk, Rusia, au ajuns să-și țină pacienții infectați cu coronavirus pe holuri după ce și-au atins capacitatea maximă, transmite presa locală, preluată de The Moscow Times.

Pe Instagram a fost postat și un filmuleț, distribuit apoi de medici și rezidenți, care arată paturi înșirate pe holurile spitalelor de stat, cu pacienți bolnavi de Covid-19. Site-ul de știri Ngs.ru, din Novosibirsk, relata, miercuri, că primise încă de duminică fotografii realizate pe holurile de spital. „Când au așezat paturile suplimentare, medicii au înjurat și ne-au spus: filmați și trimiteți la Ministerul Sănătății”, a declarat unul dintre pacienți, Alexander Selivanov.

Alți pacienți au povestit, pentru Ngs.ru, că ei sau rudele lor au fost rugați să aștepte pe holuri.

După apariția în spațiul public a acestor informații, responsabilii regionali din domeniul sănătății au transmis site-ului că unul dintre spitale își atinsese capacitatea de 250 de paturi.

„E din cauza situației epidemiologice din regiunea Novosibirsk”, a declarat un oficial. Anterior, autoritățile susținuseră că nu există nicio lipsă de paturi de spital, menționând că gradul de umplere, la 11 mai, era de 38%.

Celula de criză pentru coronavirus, din regiunea Novosibirsk, cu o populație de 2,8 milioane, a confirmat, joi, 1.881 de cazuri și 25 de decese din cauza Covid-19.


%d blogeri au apreciat: