VIDEO. Bombardamente masive ale Rusiei în Kiev și marile orașe ale Ucrainei
O serie de explozii s-au auzit luni dimineaţă la Kiev, capitala Ucrainei, în timp ce autorităţile regionale din nordul, estul şi centrul Ucrainei au raportat de asemenea lovituri de rachete.
Rusia şi-a intensificat în ultimele săptămâni atacurile cu rachete asupra Ucrainei după ce a dat vina pe Kiev pentru explozia ce a deteriorat Podul Crimeei.
Luni dimineaţă putea fi văzut fum ridicându-se deasupra Kievului după cel puţin zece explozii, au spus martorii citaţi de AFP și Agerpres.
Filmed by ITV News this morning looking north from the centre of Kyiv: https://t.co/e21ZFk4UmL pic.twitter.com/PJPFxBiz8s
— Rohit Kachroo (@RohitKachrooITV) October 31, 2022
De asemenea, curentul electric, precum şi reţelele de telefonie mobilă au căzut în anumite părţi ale oraşului.
Jurnalişti de la France Presse au anunţat de asemenea că cel puţin cinci explozii au fost auzite în capitala Ucrainei între orele 8.00 şi 8.20 (6.00 şi 6.20 GMT).
Capitala fusese deja lovită pe 10 şi 17 octombrie, mai ales de drone ruseşti de fabricaţie iraniană.
Ihor Terekhov, primarul Harkovului, a declarat că oraşul a fost lovit de două rachete care au vizat „o istalaţie a infrastructurii critice”.
Au fost semnalate explozii şi în oraşele Zaporojie şi Cerkasî.
#Russian occupiers also launched a missile attack on the #Dnieper Hydroelectric Station in #Zaporizhzhia. pic.twitter.com/tggucAwygF
— NEXTA (@nexta_tv) October 31, 2022
„Perdanţii ruşi continuă să ducă război împotriva infrastructurii civile”, a scris Andri Ermak, şeful de cabinet aş preşedintelui Volodimir Zelenski, pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Aceste ultime bombardamente asupra Kievului au loc la trei zile după un atac asupra flotei ruse din Crimeea despre care Moscova a spus că a fost comis de Ucraina cu ajutorul Londrei.