Internațional

Via Carpatia: Megaproiectul de 3.000 km care va lega Marea Baltică de Salonic și Istanbul

Unul dintre cele mai mari proiecte de autostrăzi aflate în construcție în prezent în Europa ar urma să ajungă până în Grecia, la Salonic, oraș care va reprezenta extremitatea sudică a unui coridor rutier de importanță strategică ce va traversa 7 țări, anunță presa din Grecia, citată de Agenția de presă Rador.

În ultimii ani, marile proiecte de infrastructură rutieră s-au aflat în centrul investițiilor din întreaga Europă, obiectivul fiind consolidarea transporturilor, a comerțului și a conexiunilor dintre state. De altfel, multe dintre aceste proiecte sunt promovate cu sprijinul concomitent al mai multor guverne, fiind, practic, proiecte transfrontaliere care își propun să schimbe harta transporturilor de pe continent.

Unul dintre cele mai importante proiecte de acest tip este Via Carpatia, un nou coridor rutier internațional care va traversa șapte țări din Europa Centrală și de Est, pornind din orașul Klaipėda, Lituania, și ajungând până la Salonic.

În esență, este vorba despre un coridor rutier care se bazează în mare măsură pe modernizarea și conectarea autostrăzilor și drumurilor naționale existente, astfel încât să fie creată o rețea unitară, cu caracteristici tehnice comune și standarde ridicate. În același timp, obiectivul proiectului este să ofere și un impuls economic semnificativ regiunilor prin care va trece, prin dezvoltarea transportului de mărfuri și a conexiunilor rutiere internaționale.

Ideea proiectului Via Carpatia se află de mai mulți ani în planurile Europei. Proiectul a fost prezentat pentru prima dată în 2006, când Lituania, Polonia, Slovacia și Ungaria au semnat o declarație comună pentru crearea unui coridor rutier unitar nord-sud. Forma actuală a proiectului a fost definitivată în 2010, când la inițiativă s-au alăturat România, Bulgaria și Grecia, extinzând traseul până la Salonic. În total, autostrada va traversa Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria și Grecia.

Trebuie menționat că, deși planul inițial prevedea ca destinație finală orașul Salonic, ultimele evoluții extind și mai mult acest coridor. Turcia a fost inclusă ca partener în proiect, printr-o declarație care prevede conectarea acesteia la Via Carpatia. Mai exact, autostrada va avea o ramificație sudică ce va traversa Bulgaria și va ajunge la granița bulgaro-turcă, în zona Svilengrad–Edirne, de unde va continua spre Istanbul.

Se menționează că primele lucrări pentru realizarea proiectului au început treptat în perioada 2010–2015, în principal în Polonia și Ungaria, unde drumurile naționale existente au fost modernizate și transformate în autostrăzi moderne de mare viteză.

Lungimea totală a rețelei de autostrăzi este estimată la aproximativ 3.000 de kilometri și se preconizează că proiectul va fi finalizat în 2030, potrivit celor mai optimiste estimări. Denumirea „Via Carpatia” face referire la Munții Carpați – un „obstacol” natural care se întinde din sud-estul Poloniei până în România, amintind în mod intenționat de denumirile drumurilor din Imperiul Roman.

Conectarea unor țări care până acum aveau legături rutiere insuficiente între ele va crea o bază solidă pentru cooperarea economică, va stimula dezvoltarea acestora și, pe termen lung, va reprezenta coloana vertebrală a părții estice a Uniunii Europene.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button