Descoperirea care revoluționează felul în care înțelegem universul. Astronomii au reușit să „fotografieze” materia întunecată

O nouă simulare a astronomilor arată felul în care ar putea arăta materia întunecată dacă ea ar fi vizibilă ochiului uman – halouri masive care înconjoară fiecare galaxie din univers.
Asemeni unui schelet, materia întunecată furnizează structura universului. Se crede despre materia întunecată că reprezintă aproximativ 85% din toată materia din univers. Invizibilă ochiului sau telescoapelor astronomii reușesc să o observe doar prin măsurarea efectelor sale gravitaționale asupra materiei vizibile – planete, stele sau galaxii. Se numește materie întunecată dintr-un motiv simplu: ea nu poate interacționa cu lumina fapt ce o face invizibilă, cel puțin tehnologiilor actuale.
Pentru a vizualiza cum ar arăta materia întunecată dacă am putea să o vedem, cercetătorii de la Centrul pentru Astrofizică la Harvard și Smithsonian au creat o simulare complexă care imită compoziția universului, inclusiv materia întunecată. Este prima astfel de simulare care creează un model al universului și materiei întunecate de la Big Bang și până în prezent, spun cercetătorii.

Rezultatul este o reprezentare vizuală a felului în care este distribuită materia întunecată în univers, un model denumit „pânza cosmică”. Materia întunecată arată ca mănunchiuri conectate de filamente lungi, așa cum se poate observa și în imagini. Cercetătorii cred că gaze cosmice călătoresc prin acele filamente în centrul dens al halourilor, iar acolo se adună și formează după mai mult timp stele și galazii.
Nimeni nu are certitudini cu privire la ce compune materia întunecată, ceea ce poate reprezenta un obstacol atunci când este simulată existența ei. Cercetătorii și-au bazat modelul pe cea mai acceptată teorie cu privire la materia întunecată – este formată din particule care interacționează slab și sunt de 100 ori mai masive decât protonii obișnuiți însă au o încărcătură foarte redusă.
Pe lângă vizualizarea mai bună a „pânzei cosmice”, simularea a dus la o altă descoperire – cercetătorii cred că faptul că materia întunecată formează în mod consistent aceleași tipuri de halouri reprezintă o proprietate universală a sa.
Peste tot, materia întunecată se organizează în aceeași formă cu structură similară, indiferent de dimensiunea lor – halourile sunt mai dense în centru și mult mai răsfirate la periferie. Co-autorul studiului, Sownak Bose, descrie descoperirile făcute într-un articol în revista Nature, conform Business Insider: „Aceste halouri sunt formate în epoci diferite ale universului, unele formate prin procese diferite față de celelalte, însă toate se comportă într-un fel predictibil, universal”.
- Dezastru în țară: facturile la energie s-au dublat, în unele cazuri chiar triplatRomânii au primit în luna iulie șocul vieții lor: facturile la energie au explodat, în unele cazuri dublându-se sau chiar triplându-se. Laurențiu Urluescu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER), a explicat că această creștere dramatică este rezultatul suprapunerii a trei factori majori. Primul factor este încetarea subvenționării prețului energiei electrice, măsură luată de …
- Semne de întrebare după agresarea livratorului străin. Gheorghe Piperea: ”Totul a fost filmat ca la carte. Pare a fi o înscenare!?”Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea afirmă, joi, că agresiunea la adresa livratorului străin nu probează un “val de ură”, nu are legătură cu AUR şi dă de înţeles că este vorba despre o înscenare. ”Văd că e invadată mass media mainstream de ştiri şi opinii referitoare la “atacul rasist” asupra unui livrător de mâncare, asiatic de …
- ArcelorMittal Hunedoara își suspendă activitatea. „România industrială moare sub ochii noștri”ArcelorMittal Hunedoara își suspendă activitatea din data de 5 septembrie, până la sfârșitul aceleiași luni. Parlamentarul Tiberiu Barstan susține că, deși, în mod oficial se vorbește despre o oprire temporară a activității, întreprinderea de la Hunedoara va fi închisă. Motivul pentru care activitatea va oprită este prețul mare la energie, combinatul fiind un mare consumator …
- Ursula von der leyen vine, luni, la Constanța: noi ordine pentru slugile de la BucureștiLuni, 1 septembrie, Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va efectua o vizită în România, la Constanța, unde va avea întrevederi cu Președintele României, Nicușor Dan, și cu Prim-ministrul Ilie Bolojan, anunță Administrația Prezidențială. Cu acest prilej, discuțiile se vor axa pe consolidarea cooperării UE–NATO, precum și pe aspecte legate de prevenirea, detectarea și …
- ORNISS cumpără mașini de 1,5 mil. lei pentru curieratul extern al materialelor clasificateO Ordonanță de urgență care vizează măsuri în vederea asigurării îndeplinirii sarcinilor ce revin Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS) pentru curieratul extern al materialelor clasificate a fost adoptată joi. Prin actul normativ, Executivul aprobă achiziționarea mijloacelor de transport auto pentru desfășurarea în condiții de siguranță a activității de curierat pentru materialele NATO …