Președinta Comisiei Europene a prezentat un plan prin care UE ar taxa profiturile foarte mari ale companiilor energetice și ar obține 140 de miliarde de euro, bani cu care UE ar urma apoi să subvenționeze energia pentru consumatori. Acest proiect a fost privit cu scepticism de companiile din energie, dar și de unele state membre, iar șansele ca el sa fie pus în practică sunt relativ reduse. Chiar și în cazul în care va fi consens, taxa nu va putea fi impusă suficient de repede pentru a produce efecte în această iarnă.
Aceste proiecte sunt menite să demonstreze cetățenilor europeni că UE și guvernele fac ceva, ele nu vor ușura cu adevărat povara anilor ce vin, spune economistul Yanis Varoufakis, fost ministru de Finanțe al Greciei. Mai mult, sunt măsuri care ascund ceea ce Varoufakis numește ”escrocherie”.
”Dacă vreți să aveți o idee despre ce se întâmplă, dincolo de faptul ca prețurile sar în aer, că e un război în Ucraina și că se întrerup lanțurile de aprovizionare, uitați-vă la Marea Britanie”, spune Yanis Varoufakis.
Este o țară autosuficientă din punct de vedere energetic. Circa 55% din necesarul de energie este produs de fermele eoliene si panourile solare, care generează energie la un cost marginal aproape de zero, de centralele nucleare și biomasă. Circa 45% din necesarul de energie din Marea Britanie este produs prin arderea gazelor, iar marea majoritatea acestor gaze vine din Marea Nordului (de la exploatările britanice, olandeze, norvegiene). Marea Britanie nu depinde mai deloc de importurile de gaz din Rusia. Marea Britanie nu are nevoie de gaze din Rusia și nici din Texas. Cu toate acestea, noul premier Liz Truss promite să facă totul pentru a plafona prețul la energie, pentru ca cetățenii să poată trece peste iarnă, iar companiile sa nu dea faliment din cauza facturilor uriașe.
De ce preturile la electricitate în țări aproape autosuficiente cresc aproape la fel de mult ca în țările care sunt total dependente de importuri, în special de importurile din Rusia despre care se vorbește atât de mult?
Răspunsul vine chiar din Marea Britanie, de la privatizările din perioada Thatcher. În urmă cu patru decenii a fost susținută ideea că privatizarea este bună pentru oamenii simpli, nu pentru oligarhi, pentru că piața, nu statul cu birocrația lui, știe cel mai bine cum să reducă prețurile.
Modelul britanic este relevant, pentru că ulterior s-a impus în întreaga Comunitate Economică Europeană, în actuala UE.
Primul pas al acestui proces a fost ca guvernul să garanteze un plafon al prețului pentru consumator. Apoi a urmat privatizarea. Dacă piața reușește să reducă prețul, atunci consumatorul câștigă. Dacă piața nu reușește asta, atunci consumatorul este protejat de plafonarea prețului. Consumatorul nu avea cum să piardă, iar acest a fost un argument foarte puternic.
A doua fază a acestui proces este cea mai toxică – aceasta este cauza sărăciei energetice din Europa. În loc ca politicienii sau tehnocrații din guverne și de la Bruxelles să decidă un preț maximal la energie, a fost preferată varianta simulării unei piețe. Când vine vorba despre electricitate nu putem avea o piață, pentru că ar trebui să existe zeci de sisteme de transport al energiei și în casă să ne intre vreo 50 de cabluri. Dar nu intra decât unul singur. Prin urmare, trebuie să ne prefacem că există o piață.
Cum se simulează existența unei piețe a energiei? Iată modelul din Marea Britanie a lui Thatcher, care acum este dominant în Europa. Se sparge compania de electricitate deținută anterior de stat în cel puțin trei părți. Prima parte va fi cea a producerii de electricitate – fiecare centrală electrică (pe gaz, cărbune, eoliană, nucleară. Etc) devine o companie. Aceste companii încep să concureze pe piața en gros a energiei. A doua parte este rețeaua de transport, care devine o alta companie. Iar apoi apar retailerii, cei care aduc energia din rețea în casa consumatorilor – aici se creează mai multe companii care cumpără energia din rețea (pe care au cumpărat-o, la rândul lor, de la producători) și apoi concurează pentru a oferi cel mai bun preț consumatorului final.
”Când o piață este simulată, trebuie să existe niște reguli impuse de guvern. Altfel, această „piață” nu ar putea exista, pentru că nu este o piață reală. Regulile au fost gândite de Franța și Germania și apoi impuse întregii UE. Regulile acestea fac ca în fiecare zi să existe o licitație pentru energie, unde producătorii se prefac că se luptă pentru a furniza cea mai ieftină anergie. Contrar bunului simț economic, nu câștigă compania care oferă prețul cel mai mic, ci compania cu prețul cel mai mare. Iar apoi acest preț devine prețul tuturor. E o nebunie”, spune Varoufakis.
Apoi, se presupune că acele companii de retail vor concura pentru a reduce cât mai mult diferența dintre prețul energiei en gros stabilită la aceste licitații și prețul plătit de consumator.
”Dacă tot ce a fost spus mai sus sună complicat, este pentru că s-a intenționat să fie complicat, pentru ca cetățenii europenii să nu înțeleagă că totul este o escrocherie, chiar și perioadele de creștere economică. O dovadă a acestei escrocherii este că, începând de la privatizare, diferența dintre prețul plătit de consumator și prețul de producție a energiei s-a triplat”, spune Varoufakis
Da, prețul de producție a sărit in aer din cauza prețului gazelor naturale și a războiului din Ucraina. Însă războiul din Ucraina nu poate explica de ce profitul acestor companii a explodat și el.
Altceva explică profiturile făcute de companiile producătoare. Aici este relevant cazul Greciei, al escrocheriei guvernului elen, escrocherie pe care președinta CE, Ursula von der Leyen, a anunțat că o va impune ca regulă în întreaga UE.
Primul pas al acestei scheme ține de ”bunele intenții”. Pe baza unor formule economice oneste, guvernul de la Atena a dedus prețurile medii de producere a energie electrice pe fiecare ramură – hidro, solar, gaze. Prin decret, guvernul a stabilit un preț maximal al energiei pe fiecare ramură, adăugând câteva procente la prețurile medii de producție, pentru a permite un profit pentru companii.
De ce este o escrocherie? Primul indiciu, spune Varoufakis, este că licitațiile zilnice (acele licitații în care câștigă cel care oferă cea mai scumpă energie!) continuă, în ciuda acestor plafonări stabilite de guverne. De ce ar mai exista aceste licitații, odată ce exista un plafon stabilit de guvern? Varoufakis oferă exemplul energiei hidro, unde megawattul costă circa 112 euro, în timp ce licitația stabilea prețul energiei la 700 de euro. Producătorul care a cheltuit 112 euro pentru a genera un megawatt primește 700 de euro pentru megawatt, urmare a licitației din Olanda. Însă acel producător dă statului elen diferența dintre 700 de euro și prețul de producție.
”Până acum, această schema pare o prostie, nu o escrocherie. De ce să nu ceri de la bun început 112 în loc de 700 de euro și să nu mai dai înapoi 688 de euro. Pare o prostie. Dar nu este așa”, spune Varoufakis. ”Escrocheria este că guvernul nu ia acești bani pentru a-i da consumatorilor. Nu, guvernul ia acești bani pentru a-i da companiilor de retail. Dacă vă uitați pe piață, veți vedea că acționării companiilor care produc energie sunt, în mare, aceiași cu acționarii companiilor de retail. Guvernul permite ca o licitație să stabilească un preț uriaș al energiei, apoi forțează producătorul de energie să returneze statului o parte mare din acea sumă, iar guvernul transfera apoi acea suma companiilor de retail. Practic, guvernul primește niște bani din buzunarul stâng al unor băieți deștepți și apoi îi bagă în buzunarul drept al acelorași băieți deștepți. Să ne mai întrebăm acum de ce consumatorii nu simt nicio îmbunătățire a situației?”
”Nu trebuie să subvenționezi prețurile la electricitate. Trebuie doar să elimini profiturile uriașe ale acelor idioți – de fapt sunt niște oameni foarte deștepți”, Varoufakis.
Pentru că prețul energiei nu are cum să scadă în acest fel, guvernul vine și spune că, pentru a „ajuta” cetățeanul, va împrumuta bani de pe piețe, adică îl va îndatora pe cetățean și pe urmașii lui, pentru a subvenționa factura la electricitate. ”Asta înseamnă că guvernul îi cere cetățeanului să-i dea banii pe care să-i bage apoi în buzunarul oligarhilor. Dacă asta nu este escrocherie, atunci nu știu cum să-i spun”, zice Varoufakis.
”Asta se întâmplă în Grecia începând din luna iulie, iar acum aceasta este propunerea Comisiei Europene pentru a face față crizei energiei”, spune Varoufakis.
”Complexitatea este în interesul oligarhilor. Trebuie timp pentru a explica o asemenea schemă. Nicio televiziune mare din Europa nu ar oferi mai mult de 20 de secunde pentru o explicație ce ar trebui să dureze minimum 20 de minute, iar după acele secunde te-ar întrerupe. În acest fel, cetățenii nu rămân decât cu ideea că guvernele plafonează prețurile și subvenționează energia, deci cu ideea că guvernele fac ceva. Nu, guvernele nu fac nimic. Sunt agenți ai oligarhiei, sunt escroci și hoți. Acesta este un exemplu despre cum este distrusă capacitatea majorității europenilor în interesul unei oligarhii: se creează o piață falsă, iar apoi statul se împrumută, își sporește datoriile, pentru a-i subvenționa pe oligarhi, nu pe consumatori”, spune Varoufakis.
Soluția? ”Abandonarea imediată a modelului de piață. Închiderea licitațiilor din Olanda. Plafonarea prețurilor atât la producător, cât și la consumator, pentru ca prețul plătit să fie prețul mediu plus un procent mic pentru profitul companiilor. Sa încetăm cu fundamentalismul de piață, să renunțăm la iluzia pieței, pentru că nu poate exista o piață a electricității odată ce din perete îți iese un singur cablu. Simularea pieței înseamnă escrocherie”.
”În al doilea rând, avem nevoie de o Uniune a Energiei Verzi, o uniune socială care să incorporeze producerea și distribuirea energiei verzi, cu drepturi de proprietate la nivel municipal, regional, supervizată de adunări ale cetățenilor”.
”Al treilea lucru pe care trebuie să-l facem, și știu că asta stârnește controverse, este să anulăm sancțiunile vizând energia din Rusia. Singurii oameni care beneficiază de pe urma sancțiunilor asupra petrolului și gazelor din Rusia sunt oligarhii ruși și oligarhii europeni. Sancțiunile acestea nu ajută Ucraina, nu-l subminează pe Putin, îl îmbogățesc pe Putin și pe oligarhii lui. Sancțiunile sunt doar în interesul oligarhiilor unite din Rusia, Ucraina, Germania, Italia, Grecia”.
