Social

Valeriu Gheorghiță: Vaccinarea elevilor este o prioritate în etapa a treia

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campanei de vaccinare în România a declarat că este posibilă vaccinarea elevilor cu vârsta de peste 16 ani în etapa a treia. Serul produs de Pfizer este singurul vaccin recomandat pentru tinerii cu vârsta între 16 și 18 ani. Această propunere a venit inițial din partea mai multor medici.

„În condițiile în care vom avea, sigur, suficiente doze, evident că sunt o categorie importantă, având în vedere că sunt activi din punct de vedere social, ajung în clase, stau împreună, au examene. Da, este o situație pe care o luăm în calcul” a declarat medicul Valeriu Gheorghiță

„Cred că este un punct important că adolescenții mai mari de 16 ani, care merg la școală chiar și în scenariul roșu să fie vaccinați pentru maladia COVID- 19”, este de părere Diana Ionescu, director medical Spitalul Victor Gomoiu.

„Sigur că cei care au o posibilitate mai mare de a transmite, cum sunt tinerii nu doar 16-18, pentru că tinerii transmit mai repede, sigur că ar trebui să fie vaccinați, dar e greu de realizat”. a declarat Adrian Marinescu, medic la Institutul Matei Balș din Capitală.

Mai multe țări din Europa se pregătesc de valul trei al pandemiei, numărul cazurilor de coronavirus fiind în creştere. Medicii avertizează că de data aceasta cei mai afectaţi vor fi tinerii.

Romania are deja tulpina britanică de COVID-19 prezentă în mod sigur intracomunitar și cu o răspândire mult mai ridicată.

„Cred că va fi un al treilea val diferit față de cele din 2020, pentru că atunci aveam toată populația expusă riscului. În acest moment, grupele vulnerabile sunt oarecum securizate prin vaccin. Cred că vom avea un număr de cazuri în creștere la populația tânără, care încă nu a fost imunizată.

Anticipez că va fi o accelerare a transmiterii în rândul comunităților de persoane tinere și acest lucru nu va avea un impact așa mare cum a fost în septembrie-octombrie anul trecut asupra sistemului de terapie intensivă.” a spus medicul ATI.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button