Politică

Cine este și ce obiective are Alexandru Cordoș, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliul Județean Cluj?

Cu o experiență de câteva decenii în politică și administrație publică, Cordoș a revenit în Partidul Social Democrat în 2019, după o perioadă de inactivitate, cu obiectivul de a readuce partidul la un scor apropiat de cel obținut la alegerile locale din 2016, în județul Cluj. El susține că tonul schimbării a fost dat din vârful partidului, odată cu revenirea lui Vasile Dâncu în conducerea PSD.

„Organizația județeană PSD a fost, în ultimii cinci ani, într-o derivă totală și s-a constat că este nevoie de o schimbare. Alegerea domnului președinte a Consiliului Național, Vasile Dâncu, la București a impus oarecum o schimbare și la Cluj. Pe un sondaj intern și pe o măsurătoare publică externă, s-a ajuns la concluzia că am fi câteva persoane care am putea face acest lucru. Unul dintre ei am fost eu, chiar dacă m-am retras o perioadă din politică și am revenit în toamna anului trecut. În urma sondajelor interne și externe, s-a constatat că eu aș fi un factor de echilibru și, împreună cu o echipă, aș putea reconstrui organizația județeană”, a delcarat Alexandru Cordoș, pentru Monitorul de Cluj.

„Am început să reconstruim partidul”

Alături de Valentin Cuibus, fost inspector școlar județean și o echipă care, potrivit președintelui interimar PSD Cluj, este formată din oameni noi într-o proporție de peste 50%, Cordoș își propune să ducă scorul partidului la un nivel comparabil cu cel pe care îl avea în urmă cu patru ani la nivelul județului și al municipiului Cluj-Napoca.

„Spun cu regret faptul că, din diverse cauze, organizația municipală PSD Cluj-Napoca stătea undeva la 10-15 %, iar astăzi este la 5%. Organizația județeană avea procentul undeva la 20-25%, astăzi este la 10%.  Am avut 33 de primari câștigați în ultimele alegeri, după o activitate coordonată necorectunzător,

 » Aflați mai multe detalii…

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button