Social

Vâlcea: Sute de transportatori şi agricultori vor sosi în centrul municipiului reşedinţă de judeţ

Peste 200 de transportatori şi agricultori vâlceni, dar şi alte categorii sociale vor ieşi vineri şi sâmbătă în stradă, la un protest auto şi pietonal în Râmnicu Vâlcea.

Organizatorii au precizat că protestele ar fi trebuit să înceapă de miercuri, însă autorităţile locale le-au dat aviz abia pe sfârşit de săptămână, astfel că mulţi dintre protestatari s-au adunat încă de joi după-amiaza, cu maşinile, la intrarea din partea de sud în Râmnic, dorind să plece în coloană spre oraş, însă au fost convinşi de jandarmi să renunţe.

‘Noi trebuia să facem protestul pe 17 şi pe 18 ianuarie, dar am întâmpinat probleme. Protestul acesta este pentru tractorişti, transportatori, pentru agricultură şi participă cine vrea. Nu este nimic politic. Avem 15 puncte, revendicări, pe care le vom depune mâine (vineri – n.r.) la Prefectură şi nu ne vom opri până nu vom obţine ceea ce dorim pentru noi şi pentru copiii noştri în primul rând. Tineretul e emblema noastră şi nu este normal ca ei să plece din ţară la muncă în străinătate pentru că nu se pot descurca aici’, a declarat Adrian Bardaşu, unul dintre organizatorii protestului, scrie Agerpres.

Participanţii la protest spun că sunt nemulţumiţi în primul rând de creşterea preţului asigurărilor RCA şi carburanţilor, însă au şi alte revendicări, cum ar fi reducerea impozitului pe muncă şi creşterea salariului minim pe economie.

‘Cerem diminuarea RCA-ului şi nu plafonarea preţului RCA aşa cum a propus Guvernul, pentru că plafonând-l noi vom plăti acel preţ plafonat, dar firmele străine de asigurări vor primi diferenţa de la stat, adică tot din banii noştri. Un alt punct este reducerea impozitului pe muncă şi impozitarea progresivă a firmelor. Adică o firmă mică să plătească impozit mic sau deloc până ajunge să se dezvolte, iar multinaţionalele să plătească impozit 25% sau chiar mai mare şi să-l plătească în România. Cerem, de asemenea, creşterea salariului minim pe economie pentru că, dacă oamenii vor avea bani să-şi cumpere şi pantofi şi pantaloni, vor avea de câştigat toţi cei care produc pantaloni şi pantofi şi ar trebui să fie cât mai multe firme româneşti care fac lucrul acesta’, a afirmat şi Liviu Sandu, un alt organizator al protestului.

Organizatorii au precizat că protestele se vor desfăşura între orele 14,00 şi 16,00, cu plecare din zona foişoarelor din cartierul Ostroveni, însă nu vor perturba traficul de pe principala arteră de circulaţie din municipiu – Calea lui Traian.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button