Val de concedieri în Râmnicu Vâlcea: 700 de persoane își vor pierde locul de muncă după închiderea centralei termice pe cărbune a orașului

Municipiul Râmnicu Vâlcea va avea apă caldă și căldură și după închiderea centralei termice pe cărbune, dă asigurări președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Craiova.
Acesta a precizat că, din septembrie, vor deveni operaționale patru cazane de apă fierbinte, în cadrul unui proiect în valoare de aproximativ 140 de milioane de euro, care vizează realizarea unui nou CET.
Trecerea la noua centrală de cogenerare înseamnă însă și concedieri colective. Potrivit estimărilor sindicaliștilor, aproximativ 700 de angajați, din cei peste 900 existenți în prezent, urmează să rămână fără locuri de muncă din toamnă.
„Nu rămâne absolut nimeni fără apă caldă și căldură, CET-ul se transformă”, a precizat Constantin Rădulescu la televiziunea locală.
Totodată, Constantin Rădulescu a anunțat că atât Consiliul Județean, cât și Primăria Râmnicului vor aloca o sumă de bani drept subvenție la plata energiei termice.