Vaccinurile cumpărate de Cîțu & co, suficiente pentru a vaccina 49 de milioane de oameni
Dosarul DNA deschis împotriva fostului premier Florin Cîțu, dar și a foștilor miniștri USR ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, privind achiziția de vaccinuri Covid-19 a fost început de procurori, la sesizare din oficiu, la mijlocul lunii septembrie a anului 2021, după ce s-a constatat că populația care s-a vaccinat până în acel moment era chiar mai mică decât numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare despre care Guvernul României a făcut vorbire la Comisia Europeană.
Însă, în ciuda acestei realități, Guvernul condus de Florin Cîțu și-a asumat cumpărarea a peste 94 de milioane de doze de vaccin, cantitate care ar fi fost suficientă să vaccineze cu schema completă 49 de milioane de persoane. Fără nicio justificare, încălcând flagrant două legi organice, două ordonanțe de urgență și o hotărâre de guvern. La exact o lună fără o zi de la sesizarea din oficiu a DNA cu privire la aceste aspecte, Florin Cîțu a încercat să-și șteargă urmele, la propriu, și, folosindu-se de calitatea de senator, a depus în Parlament un proiect de lege prin care intenționa, nici mai mult, nici mai puțin, decât să condiționeze accesul românilor la locurile lor de muncă de dovada că s-au vaccinat. Sau, dacă nu au făcut-o, să suporte pe cheltuiala lor, săptămânal, costul unui test RT-PCR. Astfel, spera Cîțu, numărul celor care să accepte administrarea vaccinului ar fi crescut, forțat, iar achizițiile nejustificate de doze, anchetate de DNA, ar fi avut acoperire. Spre ghinionul lui Cîțu, legea a picat, la Senat, pentru că nu a întrunit cvorumul, iar, de atunci, nimeni nu a mai avut curajul să o supună la vot în Camera Deputaților.
Potrivit referatului procurorilor DNA prin care se solicită ridicarea imunității parlamentare a fostului premier Florin Cîțu, anchetatorii arată că acesta, în lipsa oricăror documente sau analize care să ateste necesitatea și oportunitatea achiziționării unui număru mult mai mare de doze de vaccin împotriva Covid-19 decât numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare, cunoscând că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat Comisiei Europene era de 10,7 milioane, „în condițiile în care erau deja cumpărate 52.034.164 de doze de vaccin de către foștii miniștri ai Sănătății Nelu Tătaru și Vlad Vasile Voiculescu, pentru a întări hotărârea infracțională a secretarului de stat cu atribuții de ministru al Sănătății, Andrei Romică Baciu, de a achiziționa 4.260.269 de doze adiționale de vaccin Pfizer și de a crea aparența de legalitate a acestei achiziții, a aprobat Memorandumul 20/9/10/THG pentru o cantitate de 4.260.269 de doze opționale de vaccin Pfizer, în valoare de 66.034.169,60 euro, în ședința de Guvern din 15 aprilie 2021”.
Același Florin Cîțu, în luna mai a anului 2021, în condițiile în care erau deja contractate 56.284.433 de doze de vaccine, „pentru a întări hotărârea infracțională a ministrului Sănătății Ioana Mihăilă de achiziționare a 39.099.623 de doze de vaccin Pfizer și de a crea aparența de legalitate a acestei achiziții, în ședința Guvernului din 13 mai 2021, a aprobat Memorandumul 20/11594/THG pentru încheierea unui nou contract de achiziție de vaccin pentru anii 2022 – 2023 produse de BioNTech – Pfizer”.
DNA s-a sesizat din oficiu, la mijlocul lui septembrie 2021
Din documentul citat, aflăm că, la data de 15 septembrie 2021, Direcția Națională Anticorupție s-a sesizat din oficiu, constatând că, în perioada august 2020 – martie 2021, au fost încheiate mai multe contracte între Ministerul Sănătății și producătorii Pfizer, Modern, Astra Zeneca și Janssen Jhonson & Jhonson, fiind achiziționată o cantitate totală de peste 56.000.000 de doze de vaccin.
„Toate contractele au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale, fără a avea viza departamentelor de specialitate ale Ministerului Sănătății și fără a exista o analiză privind cantitatea necesară de vaccinuri Covid-19, raportat la populația eligibilă pentru vaccinare în România”, susțin procurorii.
Anchetatorii subliniază că statele membre ale UE aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de cinci zile, o clauză de opt-out, astfel încât nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.
Cu toate acestea, numărul total de doze de vaccin autorizate, pe care România a acceptat să le contracteze, a fost de 94.643.433 de doze.
Mai exact, ex-ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a acceptat achiziționarea a 33.328.096 de doze, din care 24.907.558 pentru regim de administrare de două doze de persoană, la care se adaugă 8.520.538 de doze cu regim de administrare de o doză de persoană. În ciuda acestor aspecte, începând cu luna februarie, urmașul lui Tătaru la Ministerul Sănătății, USR-istul Vlad Vasile Voiculescu, secretarul de stat Andrei Baciu, cu complicitatea premierului Florin Cîțu, dar și, ulterior, Ioana Mihăilă, au acceptat achiziționarea a încă 52.805.690 de doze de vaccin produse de Pfizer și Moderna.
La finalul campaniei, s-au vaccinat 8,1 milioane de persoane
În referatul DNA, transmis Parlamentului României, în vederea ridicării imunității parlamentare a lui Florin Cîțu se subliniază faptul că, în perioada 27 decembrie 2020 – 17 septembrie 2021, în România au fost administrate 16.923.700 de doze de vaccin unui număr de 8.131.247 de persoane, cu schema completă, din care 2.669.186 de persoane au fost vaccinate și cu doza de rapel.
De aici, se poate observa, în fapt, că numărul de persoane vaccinate în România, în acea perioadă de referință, a fost chiar mai mic decât cifra estimată, inițial, și comunicată Comisiei Europene, de 10,7 milioane de persoane.
Mai mult, Florin Cîțu, în calitatea sa de prim-ministru al Guvernului României, a apreciat că, pentru stoparea pandemiei de Covid-19, era necesară vaccinarea unui număr de peste 15 milioane de persoane în România. „Cu numărul de vaccinuri acceptate la cumpărare s-ar fi putut vaccina peste 40.000.000 de persoane cu schema completă de două doze, la care se adaugă încă 8.520.537 de persoane cu schema de câte o doză, adică peste 49 de milioane de persoane”, scriu procurorii anticorupție în actul transmis Legislativului.
Asta, în condițiile în care, potrivit Institutului Național de Statistică (INS), în luna ianuarie a anului 2020, populația României cu vârsta de peste 18 ani era de 15.683.685 de persoane, iar numărul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani era de aproximativ 2 milioane.
Cei trei au ignorant inclusiv îngrijorările Ministerului Finanțelor
În același document redactat de Direcția Națională Anticorupție, este subliniat faptul că, la data de 10 martie 2021, Ministerul Finanțelor (condus, la acea dată, de Alexandru Nazare) a sesizat Guvernul României că, în cuprinsul Memorandumului, nu sunt precizate justificări în ceea ce privește necesitatea achiziției suplimentare de doze de vaccin.
Cu toate acestea, spun anchetatorii, „pentru a crea o aparență de legalitate a acceptării nejustificate a achiziției dozelor de vaccin și pentru a crea o aparență de dezbatere pe acest subiect, în ședința de Guvern, Vlad Voiculescu a întocmit și susținut Memorandumul, care a fost aprobat de premierul Florin Cîțu, la data de 18 martie 2023”.
Într-o încercare de a motiva acest demers, Voiculescu preciza „scopul contractării de doze suplimentare de vaccin la un număr cât mai mare de doze în cel mai scurt timp posibil, în vederea vaccinării immediate a unui număr cât mai mare din populație”.
Așa se face că, la final, valoarea totală a dozelor de vaccin împotriva Covid-19 achiziționate suplimentar de România este de aproximativ 1.005.498.687 de euro, la care se adaugă TVA, sumă cu care procurorii susțin că a fost prejudiciat bugetul de stat.
La încadrarea juridică a faptelor săvârșite la infracțiunea de abuz în serviciu, DNA arată că Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă au încălcat două legi, două ordonanțe de urgență și o hotărâre de guvern. Este vorba despre încălcarea Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului și a ministerelor, despre încălcarea Hotărârii de Guvern 14/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, despre încălcarea Legii 500/2002 privind finanțele publice, despre încălcarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv și despre încălcarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
În ceea ce-l privește pe fostul premier Florin Cîțu, acesta este acuzat de complicitate la săvârșirea de către cei doi ex-miniștri ai Sănătății a infracțiunilor de abuz în serviciu reținute în sarcina lor.
A vrut să-și acopere faptele cu un proiect de lege sinistru: Accesul la serviciu, doar cu vaccin sau test
Însă, lucrurile merg chiar și mai departe decât au constatat cei de la DNA în acest referat. Așa cum am arătat mai sus, procurorii s-au sesizat din oficiu în acest dosar încă din data de 15 septembrie 2021. Ei bine, la o lună fără o zi din acel moment, Florin Cîțu, împreună cu ex-ministrul Dezvoltării de la UDMR, Cseke Attila, în calitatea lor de senatori în Parlamentul României, au depus la Senat un proiect de lege, având numărul 454/2021, privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unități publice și private.
Conform acestui proiect de lege, salariații Ministerului Sănătății, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ai Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, ai structurilor subordonate acestora, precum și personalul din cadrul laboratoarelor medicale ar fi trebuit să fie obligați să prezinte certificatul „Verde” digital Covid-19, care să ateste că s-au vaccinat, că se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 180-a zi de când s-au îmbolnăvit de Covid-19 sau să prezinte un test negativ RT-PCR, plătit de salariați din fonduri proprii.
Mai departe, legea viza că atât conducerea unităților publice, cât și conducerea unităților private trebuia să ia măsuri în vederea „interzicerii accesului la locul de muncă personalului care nu respectă una dintre acele trei condiții”. De asemenea, proiectul mai propunea ca „raporturile de serviciu, respectiv contractele în baza cărora își desfășoară activitatea personalul din unitățile publice și private care nu prezintă Certificatul digital se suspendă pe o perioadă de 30 de zile”. Iar, în situația în care „persoanele din instituțiile publice cumulează 30 de zile de suspendare, raportul de muncă încetează de drept”.
Prin această lege, Cîțu ar fi dorit să forțeze mâna oamenilor care nu s-au vaccinat de a o face, și, astfel, să fie consumate cât mai multe dintre dozele de vaccinuri cumpărate nejustificat. Dacă ar fi reușit, probabil că ar fi scăpat și de acuzațiile care, astăzi, îi sunt aduse de DNA. Chiar dacă, încă de la acel moment, Avocatul Poporului a atras atenția asupra faptului că legea propusă este „o intenție de a restricționa dreptul la muncă”.
Proiectul a fost respins de Senat la data de 27 octombrie 2021, pentru că nu s-a întrunit cvorumul. La 2 noiembrie, legea a ajuns la Camera Deputaților, care este for decizional. Abia în 31 mai 2023, Comisiile Juridică, pentru Drepturile Omului, pentru Sănătate și pentru Apărare au întocmit un raport comun de respingere, în unanimitate. Legea nu a mai fost niciodată supusă la vot.