USR și PLUS au fuzionat. Noul partid se numește Uniunea Salvaţi România
USR și PLUS au fuzionat. Noul partid se numește Uniunea Salvaţi România, a anunțat luni liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu.
„În urma deciziei Biroului permanent de săptămâna trecută, vă aduc la cunoştinţă schimbarea denumirii grupului parlamentar al Alianţei USR PLUS în grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România, ca urmare a fuziunii rămase definitivă, în urma respingerii apelului la Curtea de Apel Bucureşti din data de 16 aprilie”, a precizat Moşteanu, potrivit Agerpres.
În 16 aprilie, fuziunea prin absorbţie dintre USR şi PLUS a fost aprobată, definitiv, de către Curtea de Apel Bucureşti. Conform deciziei Curţii de Apel Bucureşti, formaţiunea rezultată prin fuziune este înregistrată în Registrul Partidelor Politice de la Tribunalul Bucureşti.